Dragnea, întrebat ce așteaptă de la Toader: „Să nu se facă de râs”
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în şedinţa de miercuri a social-democraţilor nu s-a discutat despre situaţia din Justiţie, dar a spus că aşteaptă de la ministrul Tudorel Toader să nu se facă de râs.
„Să nu se facă de râs”, a răspuns Dragnea, întrebat, după şedinţa BPN al PSD, ce aşteptări are de la ministrul Justiţiei.
Preşedintele PSD a declarat, marţi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, „ne-a anunţat că ne va anunţa că joi face ceva” şi că el aşteaptă până joi.
În legătură cu raportul pe care ministrul Justiţiei spunea că îl va prezenta în Parlament, Liviu Dragnea a precizat: „Eu am înţeles de la domnul Toader, din conferinţa de presă, că sunt două chestiuni distincte, şi anume: raportul pe care ministrul Justiţiei îl face despre activitatea Ministerului Public în ansamblu şi pe care este obligat prin lege să îl prezinte în Parlament şi al doilea subiect este legat de un eventual punct de vedere faţă de situaţia de la DNA, care nu are legătură cu raportul care va fi prezentat în Parlament, nu ştiu când”.
În ceea ce priveşte situaţia de la DNA, liderul PSD a spus că, în mod categoric, Tudorel Toader nu va fi chemat în coaliţie pe acest subiect.
„Tocmai ne-a anunţat că ne va anunţa că joi face ceva. Aşteptăm până joi. N-aţi auzit că nu ştiu ce blat am eu cu sistemul?”, a mai declarat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă, în cazul în care nu va lua joi o decizie privind DNA, Tudorel Toader riscă să-şi piardă sprijinul în Guvern, Dragnea a evitat un răspuns. „Nu vreţi să aşteptăm ziua de joi?”, a replicat el.
Chestionat dacă el personal este mulţumit de activitatea ministrului Justiţiei, liderul PSD a răspuns: „Da”.
Tudorel Toader a anunţat că joi, la ora 18.00, va prezenta, la sediul Ministerului Justiţiei, Raportul privind activitatea managerială la DNA. Ministrul Justiţiei afirma că în această săptămână va prezenta şi în Parlament raportul de activitatea a DNA, DIICOT şi Ministerului Public.
Scandalul vizând DNA s-a declanşat după ce Antena 3 a difuzat o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor "probe fabricate" pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut săptămâna trecută o conferinţă de presă în care a afirmat că atacul la adresa DNA nu este întâmplator şi că "asistăm la un festival disperat al inculpaţilor". Întrebată dacă îşi va da demisia, procurorul şef al DNA a precizat că nu are niciun motiv să demisoneze, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News