Live

Diana Șoșoacă a fost sancționată de conducerea Senatului pentru că a încălcat „demnitatea funcției”

Data actualizării: Data publicării:
Diana Șoșoacă a fost invitată la discuțiile din Comisie pentru a-și exprima un punct de vedere, însă nu a vrut să poarte o mască de protecție conformă și a făcut scandal. Foto: Agerpres.

Biroul Permanent al Senatului a sancționat-o pe Diana Șoșoacă cu avertisment scris în urma raportului depus de Comisia Juridică privind „abaterile de la deontologia parlamentară”. Raportul a fost făcut în urma sesizării grupului PNL.

Timp de trei luni Diana Șoșoacă nu mai are voie să reprezinte Senatul României la evenimente externe și interne. Senatoarea a primit luni un avertisment scris pentru comportamentul și limbajul agresiv pe care le-a avut în Parlament și pentru faptul că a refuzat să poarte mască într-o instituție publică.

Iulia Scântei, președintele Comisiei Juridice: „Cu majoritatea voturilor membrilor comisiei au fost constatate un număr de 5 abateri de la prevederile regulamentului, care se subscriu aplicării unei sancțiuni: nerespectarea legilor în vigoare și a prevederilor regulamentului Parlamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios și calomniator la adresa altor membri ai parlamentului în cadrul ședințelor de plen și încălcarea solemnității ședințelor de plen prin nerespectarea regulilor privind luarea de cuvânt.”

Majoritatea membrilor Comisiei au apreciat și susținut prin votul lor favorabil că faptele doamnei senator Iovanovici – Șoșoacă astfel cum au fost analizate în cuprinsul prezentului raport, se subscriu abaterilor disciplinare (...) prin conduita ofensatoare, comportamentul inadecvat și utilizarea termenilor injurioși și ofensatori în cadrul Senatului, Doamna senator Iovanovici-Șoșoacă încalcă deontologia parlamentară, normele de conduită, demnitatea funcției și solemnitatea activităților parlamentare desfășurate în plenul Senatului”, se arată în raportul depus la Biroul Permanent al Senatului.

Potrivit documentului, „Comisia a apreciat că, încă de la începutul mandatului, conduita doamnei senator Diana Iovanovici-Șoșoacă nu a fost una care să onoreze demnitatea funcției, cu toate responsabilitățile care îi incumbă în calitate de reprezentant ales al poporului”. În sprijinul acestei acuzații, sunt prezentate extrase din stenogramele mai multor ședința ale Senatului.

Membrii Comisiei au identificat în cuprinsul stenogramelor ședințelor Senatului apeluri repetate adresate de președintele de ședință doamnei senator Iovanovici-Șoșoacă pentru a purta o mască de protecție corespunzătoare pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2, iar domnia sa nu a dat curs solicitării folosind argumente negaționiste față de fenomenul pandemic și minimalizând rolul măsurilor de protecție sanitară adoptate de autorități pentru protejarea sănătății cetățenilor”, se mai arată în raport.

De altfel, Diana Șoșoacă a fost invitată la discuțiile din Comisie pentru a-și exprima un punct de vedere, însă nu a vrut să poarte o mască de protecție conformă și a făcut scandal. Aceasta a intrat cu forța în sala unde nu a fost primită pentru că nu respecta normele.

Reacția Dianei Șoșoacă

Diana Șoșoacă a transmis Comisie un răspuns scris, în care îi acuză pe senatori că o supun discriminării, hărțuirii și jignirilor. Aceasta spune că expune „opinii de specialitate juridică” și că va sesiza ambasadele și va cere ajutor internațional.

„Vă invederez ca a devenit o obisnuinta in Senatul Romaniei ca subsemnata sa fiu supusa discriminarii, hartuirii, jignirii si acuzatiilor nefondate, doar pentru ca emit opinii cu care partidele din coalitia de guvernare nu sunt de acord.

In acest context va anunt ca voi sesiza pe langa institutiile Statului Roman, inclusiv institutiile internationale cu prerogative in apararea drepturilor omului, mai ales cu privire la discriminarea subsemnatei pe criterii de religie si etnie, cu privire la exprimarea unor opinii de specialitate juridica, avand in vedere ca subsemnata sunt de profesie avocat, dar si cu privire la declaratiile politice pentru care niciun om politic nu poate raspunde in niciun mod, incalcarea dreptului la libera exprimare si libertatea de opinie.

In spatiul public a aparut o sesizare formulata de catre dna Senator Alina Gorghiu (PNL), Senator care ne onoreaza cu prezenta in plen foarte rar, preferand telefonul, care a fost preluata de catre toate televiziunile, subsemnata fiind supusa oprobiului mediatic, incalcandu-se grav dispozitiile legale atat ale Statutului Senatorilor, cat si cele Constitutionale, precum si cele cu privire la discriminare, dreptul la libera exprimare si libertatea de opinie, fiind supusa deja judecatii la televiziuni, inainte de a fi chemata in fata Comisiei Juridice, iar fata de opiniile PNL, USR si UDMR exprimate in spatiul public raportat la aceasta, consider ca deja v-ati antepronuntat, mai ales ca aceste partide detin majoritatea in Comisia juridica si Senat, iar Presedinta Comisiei Juridice este de la PNL, fiind deja considerata vinovata de presupuse fapte de care sunt acuzata fara sa am posibilitatea sa ma apar, imaginea subsemnatei avand de suferit. In acest context orice decizie de vinovatie veti adopta se circumscrie antepronuntarii in spatiul public, prezenta mea in fata Comisiei juridice fiind doar o simpla formalitate. (…) Va invederez ca fata de presiunile si hartuirea pe care le exercitati fata de subsemnata, ma vad nevoita sa anunt toate ambasadele din Romania cu privire la linsajul la care este supus un DEMNITAR AL STATULUI ROMAN SI VOI CERE AJUTOR INTERNATIONAL.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

Partenerii noștri