Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi solicită audierea ministrului de Interne şi a şefilor Jandarmeriei în Comisia de Apărare
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, solicită audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a şefilor Jandarmeriei în Comisia de Apărare, ca urmare a evenimentelor de la protestele din Bucureşti de miercuri seară, în care forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi spray-uri cu piper asupra mulţimii, iar un jurnalist german a fost reţinut, informează News.ro.
“Având în vedere disfuncţionalităţile înregistrate în intervenţia Jandarmeriei la protestele din Bucureşti, intervenţie care, din informaţii publice, a implicat utilizarea gazelor lacrimogene sau a spray-urilor cu piper, folosirea disproporţionată a forţei şi reţinerea unor jurnalişti străini, solicit ca următoarea şedinţă a Comisiei de Apărare să fie suplimentată cu următoarele puncte:
1. Audierea doamnei ministru Carmen Dan pe tema intervenţiei Jandarmeriei. 2. Audierea şefilor Jandarmeriei direct implicaţi în intervenţie. 3. Cercetarea eventualelor presiuni politice asupra Jandarmeriei în vederea folosirii disproporţionate a forţei. Precizez că solicitarea mea vizează exclusiv audierea celor menţionati în Parlament, în cadrul Comisiei, în conformitate cu atribuţiile legale, nu organizarea unor vizite de lucru sau protocol la sediile Jandarmeriei”, anunţă Ovidiu Raeţchi printr-un comunicat de presă, preluat de News.ro.
Peste 4.000 de oameni au protestat miercuri timp de aproximativ cinci ore, în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea codurilor penale. În timpul protestelor, au avut loc altercaţii între manifestanţi şi jandarmi, opt persoane fiind ridicate de forţele de ordine şi duse la Poliţie. Manifestaţia a degenerat după ora 21.00, după ce mai mulţi protestatari au vrut să se aşeze pe carosabil pe bulevardul Aviatorilor, care este închis circulaţiei rutiere, şi au existat îmbrânceli între protestatari şi jandarmi.
Jurnalistul german Paul Arne Wagner a fost ridicat miercuri seară de jandarmi în timpul protestelor din faţa Guvernului şi a povestit cum forţele de ordine au creat "diversiune şi haos" în mod "organizat" şi că a fost acuzat de "lucruri contradictorii", "diferite de la jandarm la jandarm, minciuni".
El realatează că se afla în Piaţa Victoriei pentru a documenta protestele românilor faţă de coaliţia de guvernare.
"Am fost ridicat brusc din mulţime în timp ce documentam protestul din Piaţa Victoriei, de pe trecerea de pietoni. Semaforul a fost verde. Mă uit acum la filmări şi fotografii şi incerc şi eu să înţeleg ce s-a întâmplat de fapt acolo. Pentru mine, cea mai importantă întrebare este: de ce au fost aduse forţele speciale, "ţestoase" cum sunt supranumiţi, şi s-au aruncat pe protestatarii care s-au dovedit paşnici în mai bine de 500 de zile; şi de ce Jandarmeria Română a creat iarăşi diversiune şi haos? (ne readucem aminte ca Jandarmeria Română aproape a lipsit cu totul de la mitingul partidelor aflate la putere, noi am documentat şi asta)", a scris jurnalistul.
Citiţi şi: Prima reacție a Jandarmeriei Române în cazul jurnalistului german reținut la proteste
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News