Live

Deputații dezbat legalizarea canabisului în scop medical

Data publicării:
Plantă de canabis Foto: Profimedia

Proiectul de lege privind regimul juridic al plantei canabis, al substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis utilizate în scop medical a fost dezbătut luni de deputaţii din Comisia de sănătate şi ai organizaţiilor profesionale din domeniul sănătăţii, fiind primit cu scepticism de reprezentanţi ai instituţiilor statului.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, co-iniţiator al proiectului, a subliniat, în cadrul unei dezbateri la Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, că iniţiatoarea proiectului, deputata PSD Ileana Cristina Dumitrache, a adunat toate vocile, toate partidele pentru a oferi alternative pentru pacienţii din România, iar proiectul are o perspectivă foarte diferită faţă de cea a instituţiilor statului, relatează Agerpres.

„Instituţiile statului sunt învăţate să spună: „Nu, e periculos, interzicem, sunt soluţii, dar nu astea, sancţionăm”. Noi nu vorbim despre canabisul în scop recreativ, să fie foarte clar. Vă mulţumesc pentru că v-aţi pus semnătura din toate partidele. Toată lumea este de acord să dăm drumul la lege. Vreau ca toate instituţiile statului să se subordoneze voinţei suverane a Parlamentului, asta este Constituţia”, a spus Ungureanu.

Deputata PSD Ileana Cristina Dumitrache a amintit că proiectul a intrat în circuitul parlamentar din anul 2019, acesta fiind preluat de la Alexandra Cârstea, preşedinte fondator al Asociaţiei „Victoria Mea”, prezentă la dezbaterile de la Parlament.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Senatul a adoptat legea de achiziţionare a 32 de avioane F-35

Proiectul de lege privind achiziţia a 32 de avioane F-35 a intrat în procedură de urgenţă la vot în Camera Deputaţilor

Ziua prizonierilor de război români, instituită pe 24 august, au decis deputații. Legea va merge la promulgare

Asociațiile de mediu, scrisoare deschisă pentru adoptarea Codului silvic: Virarea tranșei 4 din PNRR depinde de acest jalon

Partenerii noștri