Live

Deputat PNL, urmărit penal de DNA pentru dare de mită. Ar fi încercat să corupă parlamentari să nu voteze moțiunea anti-Cîțu

Data actualizării: Data publicării:
Deputatul PNL Cosmin Șandru. Inquam Photos / George Călin

Deputatul PNL Cosmin Șandru este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, după ce i-ar fi promis unui alt parlamentar numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice, pentru a nu vota moțiunea anti-Cîțu.

Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, Şandru ar fi cerut în schimbul numirilor respective ca parlamentarul în cauză să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cosmin Şandru, deputat în Parlamentul României, şi Nicolae-Florin Bitea - director general al Societăţii de Transport Public Timişoara pentru dare de mită", se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

Anchetatorii arată în ordonanţă că, la data de 1 octombrie, în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului, Cosmin Şandru şi Nicolae-Florin Bitea i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.

„Pentru a beneficia de această 'favoare', persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 5 octombrie, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată”, spune DNA.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Republicii Moldova a picat. Votul a avut loc după miezul nopții

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Partenerii noștri