Dăncilă: Nu-mi dau demisia atât timp cât mă susţin preşedintele PSD şi coaliţia
Premierul Viorica Dăncilă spune că nu va demisiona „sub nicio formă” din fruntea Guvernului atât timp cât are sprijinul preşedintelui PSD şi al coaliţiei de guvernare. Ea a adăugat că este un om responsabil şi nu vrea să creeze instabilitate.
Premierul a precizat că i-a promis lui Liviu Dragnea că va duce la capăt programul de guvernare.
„Sunt un om responsabil, am fost 9 ani europarlamentar şi am responsabilitate faţă de cetăţenii României şi faţă de România de a merge pe drumul drept, de a nu crea instabilitate în ţara mea, pentru că atunci când creezi instabilitate părerile din extern nu sunt cele care contează pentru ţara noastră. Eu vreau ca fiecare să vadă în România un exemplu, un exemplu creat de PSD din punct de vedere al creşterii economice şi vreau să duc la capăt mandatul cu care am pornit la drum”, a spus Viorica Dăncilă.
„Am văzut astăzi sau ieri că au apărut evaluările Institutului Naţional de Statistică şi am văzut că avem creştere economică, faptul că România merge pe un drum bun şi acest drum bun pe care merge România are ca sprijin programul de guvernare, vă are ca sprijin pe dumneavoastră, pensionarii din România. De aceea, mă aşteptam ca la acest rezultat - ca atunci când iei note bune - să fii un om premiat. Se pare că nu toată lumea este de aceeaşi părere”, a adăugat ea.
Marcel Ciolacu și alți lideri PSD ar fi zburat la Nisa cu un avion privat închiriat de Nordis. Reacția premierului
Poliția maghiară intervine cu explicații după ce Iohannis l-a ignorat pe Viktor Orban
George Simion: Nea Gigi mi-a spus tot, e iscoada perfectă. PSD-ul „frecventabil” e ca cel al lui Năstase și Dragnea, aceleași metehne
Nicușor Dan e de acord, de principiu, cu întrebarea lui Ciolacu la referendum
Câciu spune că PSD nu înțelege ce l-a apucat pe Ciucă
Ciolacu: „Multe tâmpenii se spun în campania electorală”
Laura Vicol, șefa comisiei juridice din Camera Deputaților, a demisionat după dezvăluirile despre afacerile soțului ei
Marcel Ciolacu amenință din nou că va demisiona dacă PNL pleacă de la guvernare
Cu cine ar vota Ciolacu la prezidențiale, dacă nu s-ar putea alege pe sine însuși
„Nu-mi voi da demisia sub nicio formă atâta timp cât am sprijinul preşedintelui partidului, al coaliţiei de guvernare şi atâta timp cât am sprijinul dumneavoastră”, a spus premierul la Consiliul Naţional al pensionarilor PSD.
Ea a adăugat că România are creştere economică şi merge pe drumul bun.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni seară, pentru a doua oară, că este imperioasă demisia premierului Vorica Dăncilă, pentru „a face loc unor oameni responsabili şi competenţi”.
„Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă”, a spus preşedintele.
El a adăugat, comentând execuţia bugetară pe primul trimestru al acestui an, că PSD că este incapabil să ţină ordine în finanţele publice, iar după trei prim-miniştri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea şi lipsa de predictibilitate.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News