Live

Dan Vîlceanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Data publicării:
Foto: INQUAM photos/Ilona Andrei

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a anunţat miercuri că şi-a înaintat demisia premierului Nicolae Ciucă.

„În urmă cu aproximativ o oră, după finalizarea şedinţei de Guvern, mi-am înaintat demisia domnului prim-ministru, Nicolae Ciucă, aşa cum am anunţat şi în urmă cu câteva zile de la sediul Partidului Naţional Liberal”, a spus Vîlceanu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Luni, premierul Nicolae Ciucă a declarat că a discutat cu Dan Vîlceanu cu privire la demisia sa din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi urmează ca acesta să anunţe decizia pe care o va lua.

Întrebat, după şedinţa coaliţiei de guvernare de la Palatul Parlamentului, dacă a avut o discuţie cu Vîlceanu despre demisia acestuia, Ciucă a răspuns: „Am avut o discuţie cu domnul ministru şi urmează ca în momentul în care va lua o decizie, să o anunţe”.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat, sâmbătă, că intenţionează să-şi prezinte demisia din funcţie.

„În zilele următoare, când voi avea posibilitatea să am o discuţie cu domnul Nicolae Ciucă, aş vrea, în urma acestei discuţii, să-mi înaintez demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, având în vedere faptul că am plecat într-o echipă care (...), ca orice echipă, se baza şi pe încredere (...). Sunt convins că, la momentul ăsta, nu mai putem vorbi de acest gen de încredere şi de coeziune de care e nevoie într-o echipă guvernamentală, aşa că voi avea o discuţie cu domnul prim-ministru şi voi face acest gest”, a afirmat Vîlceanu, la sediul PNL.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Elena Lasconi, despre principiile agreate de PSD, PNL, UDMR și minorități: Nu am primit răspuns despre cum arată bugetul pe 2025

Ce au agreat PSD, PNL, UDMR și minoritățile după discuțiile de la Guvern. USR nu este menționat în comunicat

Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR. Mesajele Elenei Lasconi au fost ignorate pe WhatsApp

Partenerii noștri