Live

Video Daea, întâlnire cu omologul ucrainean: Privirile umezite de lacrimile durerii ne-au determinat să cântărim atent un drum al colaborării

Data actualizării: Data publicării:
Petre Daea, ministrul Agriculturii (dreapta) si Mikola Solski (stânga), ministrul Agriculturii din Ucraina, au susținut declaratii comune de presă la fnalul întâlnirii avute la sediul Ministerului Agriculturii, în Bucuresti, 21 aprilie 2023. Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul Petre Daea a fost în centrul atenției săptămâna asta, în care s-a chinuit să negocieze o soluție în criza cerealelor ucrainene. Misiune imposibilă pentru social-democratul mai talentat la poezii decât la obținerea unor ajutoare pentru fermierii români de la Uniunea Europeană, lucru făcut evident azi la întâlnirea cu omologul ucrainean.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Mikola (Solski, ministrul ucrainean al agriculturii – n.red.), ai pășit pragul la prieteni. Privirile umezite de lacrimile durerii ne-au determinat să cântărim atent, exact, echilibrat, liniștit și sigur un drum al colaborării și vom fi tot timpul alături în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm. Nu e ușor, unii fug la greu, alții rămân, e bine că nu fug toți”. 

Suntem solidari cu fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia, dar regulile trebuie să le facem în comun, să nu intrăm într-o concurenţă a deciziilor juridice, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski. Acesta a spus că a fost „o întâlnire utilă” cu „un prieten și un coleg de suferință”. 

Acesta a adăugat s-a convenit a se aştepta decizia care se va lua la Bruxelles pe subiectul importurilor de cereale din Ucraina, „întrucât suntem semnatarii unei scrisori comune adresate preşedintei Comisiei Europene”. 

Cei doi miniştri ai Agriculturii au avut, miercuri, discuţii online, ocazie cu care Petre Daea a prezentat omologului său situaţia „deosebit de gravă” cu care se confruntă agricultorii români şi l-a informat că România a luat măsura de intensificare a verificărilor în vamă a calităţii produselor importate din Ucraina, verificări coordonate de ANSVSA, conform legislaţiei europene în vigoare. 

De asemenea, ministrul ucrainean a fost informat că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor care tranzitează teritoriul României către state terţe. Daea l-a rugat pe ministrul ucrainean să folosească toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru ca agenţii economici din Ucraina să reducă exportul de cereale şi plante oleaginoase către România, dirijând exportul pentru culoarele de tranzit.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Cineva trebuie să rămână aici”. Chinul inginerilor ucraineni de a salva centralele electrice de bombardamente

Zelenski: Ucraina a primit al doilea lot de avioane de luptă F-16 din Danemarca

Biden: Aproximativ 80.000 de trupe americane au fost trimise în baze din state membre NATO pentru a descuraja agresiunea rusă

Atac al Rusiei asupra orașului Zaporojie: 10 oameni au murit iar 24 sunt răniți. Zelenski: „Putin nu are nevoie de o pace reală”

Partenerii noștri