Dacian Cioloș și Nicușor Dan, în dezacord asupra desemnării candidatului unic al USR-PLUS
Vlad Voiculescu și-a lansat, vineri, candidatura pentru Primăria Capitalei, fiind susținut de Dacian Cioloș și PLUS. La rândul lor, cei din USR au decis să susțină candidatura independentului Nicușor Dan. Alianța USR-PLUS dă asigurări că în cele din urmă va sprijini candidatura unică a unuia dintre cei doi candidați, numai că cele două partide nu se înțeleg asupra modalității de a decide cum va fi ales candidatul comun. Dacian Cioloș, liderul PLUS, a declarat vineri la Digi24 că partidul său ar favoriza ideea unor alegeri primare, în timp ce Nicușor Dan consideră că sondajul de opinie ar fi cea mai potrivită metodă.
„Din punctul nostru de vedere, cea mai bună soluție pentru alegerea acestui candidat (comun - n.r.) nu sunt negocierile - pentru că e vorba de București și, de altfel, așa vrem să facem și în orașele mari -, cel puțin noi așa am propus, să mergem pe alegerile primare, în care membrii de partid, susținătorii noștri să spună pe cine ar susține. În felul acesta, candidatura iese întărită”, a argumentat Dacian Cioloș. „Colegii de la USR unii susțin această idee, alți susțin ideea doar a sondajelor. Noi am spus că din punctul acesta de vedere, sondajele nu sunt suficiente, ele sunt o fotografie punctuală la un moment dat și vedeți că și rezultatul sondajelor diferă, în funcție de cine îl face, cum e pusă întrebarea, în ce moment e făcut și de aceea, noi am propus aceste alegeri primare”, a adăugat liderul PLUS.
El a mai spus că urmează să fie stabilit în perioada următoare, probabil în cursul lunii februarie, mecanismul prin care alianța își va alege candidatul. „Undeva, în primăvară, vom avea candidatul comun”, a precizat Dacian Cioloș.
„Dacă noi nu suntem capabili să facem între noi o competiție care să meargă pe substanță, și nu pe dat la glezne, atunci nu știu ce o să facem dacă ajungem la guvernare”, a punctat Dacian Cioloș.
„Eu susțin în continuare că modalitatea cea mai corectă de delimitare a candidaților este cea dată de sondaje, pentru că sondajele reprezintă un instrument științific care spune ce dorește toată populația de la care tu ceri votul, pe când acest mecanism de alegeri primare este cumva un sondaj într-o bulă, adică te adresezi numai oamenilor care sunt cei mai activi politic și care sunt dispuși să vină să voteze la tine, la sediul de partid sau la niște centre de vot ad-hoc și ele nu sunt proporționale cu rezultatul pe care l-ar da toată populația pe care tu o aștepți să vină la vot în momentul în care au loc alegerile oficiale. De aceea, eu insist pentru acest mecanism științific, care este sondajul”, a replicat Nicușor Dan în direct la Digi24.
„Eu cred că e important să luăm decizia care să ne avantajeze cel mai mult pentru proiectul politic și să identificăm un candidat cu cele mai mari șanse. Dar șansele acestea pot să crească inclusiv prin procesul de selecție”, a spus Dacian Cioloș, întrebat dacă a fost convins de argumentele lui Nicușor Dan.
Cioloș se declară optimist că cel puțin toate primăriile de sector din București vor reveni opoziției. „Chiar și cu un tur, avem toate cărțile în mână, dar ne mai trebuie înțelepciune”, a spus liderul PLUS.
Nicușor Dan spune că e „o variantă ideală” ca referendumul să aibă loc odată cu prezidențialele
În cât timp vor putea începe lucrările la Planșeul Unirii. Anunțul lui Nicușor Dan
Ce spune Nicușor Dan despre pliantele USR în care apare imaginea sa
Nicușor Dan e de acord, de principiu, cu întrebarea lui Ciolacu la referendum
Ciucă nu e de acord cu întrebarea propusă de Ciolacu la referendumul edilului general
Ciolacu vrea o a treia întrebare la referendumul lui Nicușor Dan
Cum arată centrul Capitalei după „bătălia de la Planșeul Unirii”. Muncitorii au strâns gardurile și au astupat gropile
Primarul Băluță renunță la Planșeul Unirii și lansează din nou acuzații către Nicușor Dan
Cum va decide Nicușor Dan pe cine va susține la alegerile prezidențiale
Editor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News