Live

Cioloş și Barna lansează un apel către Opoziție pentru un proiect comun

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Dan Barna și Dacian Cioloș au lansat un apel pentru toate forțele politice în vederea unei colaborări care să ducă la ”găsirea de soluții corecte în urma actului de guvernare eșuat al actualei majorități parlamentare și pentru pregătirea unei alternative viabile de guvernare în 2020.

„Noi, cei care am format Alianța 2020 USR PLUS, ne-am angajat în negocieri politice serioase, pentru consolidarea unui proiect politic care să aibă un fond temeinic, reguli de funcționare clare, cu procese cât mai deschise pentru desemnarea celor mai buni candidați pentru cetățenii României și pentru România. Dar considerăm că este în egală măsură important ca forțele de bună credință din societate – politice, academice și societatea civilă – să se alăture unui astfel de proiect astfel încât să ne asigurăm că oferim electoratului cea mai bună opțiune”, au transmis Dacian Cioloş, liderul PLUS şi Dan Barna, preşedintele USR.

Potrivit acestora, necesitatea adunării tuturor actorilor responsabili în jurul unui Proiect pentru România este confirmată și de rezultatele din 26 mai, dar și de rezultatele tuturor studiilor realizate până acum.

„Fără dubiu, trebuie pregătită din timp o guvernare legitimă și puternică pentru 2020. O guvernare legitimată prin alegeri în care niciun român să nu mai poată fi oprit să voteze, capabilă să ofere soluțiile politice corecte și să depășească orgolii de partid sau personale care ar putea împiedica buna ei funcționare”, adaugă cei doi lideri politici.

Potrivit acestora, este o datorie politică și morală de a oferi electoratului o opțiune politică responsabilă, capabilă să satisfacă necesitățile societății în momentul actual.

"Pentru a valorifica această șansă, România are nevoie de o forță politică democratică și proeuropeană capabilă să producă o schimbare profundă, cu accent pe dezvoltarea economică și pe oferirea șansei la bunăstare durabilă tuturor cetățenilor săi.

În consecință, ne propunem să acționăm ca forțe politice care pun acest context politic mai presus de interesul personal sau al unui partid. Vrem să oferim societății românești o alternativă politică interesată de o guvernare competentă pe termen lung, cu impact asupra viitorului României.

Considerăm că este nevoie de propuneri politice și de politici publice clar conturate, pe care românii să le poată înțelege și cântări înainte de a-și da votul. E nevoie totodată de o viziune limpede și concretă despre modalitățile în care aceste politici pot deveni realitate.

Votul din 26 mai reprezintă un transfer de încredere și un barometru pentru ceea ce gândesc cetățenii României. Am demonstrat că putem construi o alianță politică funcțională, iar Alianța 2020 USR PLUS a trecut un test important în fața societății, inclusiv în fața propriilor membri și susținători. Această experiență ne face să credem că este momentul propice pentru un proiect solid și dedicat societății românești", se arată în documentul semnat de liderii USR - PLUS.

Propuneri de politici publice

 "Opoziția să înțeleagă nevoia de unitate și de coerență politică și să ofere electoratului român opțiuni certe, care să împiedice sau să limiteze fragmentarea politică.

Alegerile prezidențiale vor fi al doilea pas, după europarlamentare, prin care declanșăm schimbarea de logică politică în România; Alianța 2020 USR PLUS și candidatul susținut propun și vor susține o campanie pozitivă, care va oferi garanția continuării luptei anticorupție, va susține măsurile de reformă a statului român așa cum sunt ele detaliate în acest document și va include în agenda sa prioritățile strategice de dezvoltare a societății românești pe domeniile educație, sănătate și infrastructură;

În pregătirea alegerilor locale, opoziția trebuie să colaboreze și să găsească cele mai bune opțiuni pentru a câștiga alegerile în toate comunele, orașele și județele din România, oferind cetățenilor cei mai bine pregătiți candidați pentru funcțiile de primari, consilieri locali și județeni. Ținând cont de specificul alegerilor locale, care se vor desfășura într-un singur tur de scrutin, opoziția trebuie să negocieze și să găsească o soluție de echilibru între oamenii politici pe care îi va propune pentru aceste funcții, astfel încât să se asigure de reprezentativitatea și profesionalismul lor, de integritatea acestora, precum și de potențialul de a reprezenta soluția la falimentul PSD în administrația locală;

În perspectiva alegerilor parlamentare, opoziția trebuie să se asigure că va propune electoratului politicieni competenți și integri, astfel încât să obțină un vot decisiv, care să permită construirea unei majorități și a unei guvernări solide pentru cel puțin patru ani.

România este restantă la proiecte pe care le datorează cetățenilor săi. Statul român, reprezentanții săi, aparatul administrației centrale și locale răspund greu la nevoile societății și au ezitat ani în șir să accepte și să implementeze politici publice necesare societății. Opoziția trebuie să se angajeze în fața electoratului că propunerile pe care i le va face se vor îndeplini și că va lucra în beneficiul cetățenilor.

– Reforma constituțională, care să pună accent pe depolitizarea instituțiilor care au menirea să asigure echilibrul și democrația statului român și transformarea inițiativei „Fără Penali“ în text constituțional;

– Repararea tuturor pagubelor create de actuala majoritate parlamentară sistemului de justiție și aducerea acestuia la standarde europene;

- Reforma electorală, cu introducerea alegerilor în două tururi de scrutin la nivel local;

– Reforma aparatului administrativ central și local, astfel încât să deservească nevoile cetățenilor români, în țară și în străinătate, crearea unui guvern suplu și funcțional;

– Diminuarea cheltuielilor bugetare ineficiente din administrație, eliminarea pensiilor speciale, reformarea cu prioritate a mecanismului PNDL, a ANAF și CNAIR;

– Impozitarea corectă a muncii, cu accent pe creșterea productivității și încurajarea antreprenoriatului, astfel încât cei care muncesc să se bucure de rezultatele muncii lor în loc să acopere găurile bugetelor create din incompetența administrativă și politică;

– Includerea educației și a sănătății pe lista obiectivelor strategice pentru statul român, parte a serviciilor care asigură bunăstarea și viața decentă a oricărui cetățean;

– Punerea unui accent major pe dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, aeriene, ca soluție de dezvoltare rapidă pentru economia României.

– Absorbția fondurilor europene la maximumul potențialului României și considerarea lor ca sursă-cheie de finanțare a marilor proiecte ale țării noastre, integrate într-un buget național unic, transparent și cu rigori de cheltuire stricte;

– Reforma legislației privind serviciile de informații, pentru a le oferi rolul corect în societatea românească și a împiedica includerea lor în jocuri politicianiste.

– Reglementarea și eficientizarea achizițiilor publice și înăsprirea pedepselor pentru corupție și evaziune fiscală;

– Modernizarea și înzestrarea Armatei Române în conformitate cu angajamentele asumate/rezultate din calitatea de membru al NATO;

– Politici publice dedicate eradicării sărăciei cu care se confruntă multe zone din România și multe categorii sociale, punându-se un accent special pe crearea de locuri de muncă și reducerea taxelor pe muncă;

– Politici antreprenoriale care să desprindă economia românească de dependența față de stat și oferirea de oportunități antreprenorilor pentru a-și putea dezvolta afacerile în mod eficient;

– Politici publice pentru amenajarea teritoriului, în vederea creșterii calității și sustenabilității mediului construit, în linie cu obiectivele asumate de comunitatea europeană;

– Debirocratizarea și digitalizarea interacțiunii cu serviciile publice, la toate nivelurile administrative;

– Investiții în agricultură, revitalizarea micilor fermieri, construirea de rețele de distribuție a alimentelor și punerea în valoare a satului românesc prin tradițiile sale și industriile creative;

– Realizarea interconectării europene în domeniul energiei și consolidarea independenței energetice prin retehnologizare și restructurarea inteligentă a complexurilor energetice, începerea exploatării depozitelor de gaz din Marea Neagră, pentru un avantaj competitiv al României;

– Revizuirea imunității parlamentare și ministeriale în forma actuală, care le permite parlamentarilor și membrilor guvernului suspectați pentru fapte de corupție să evite tragerea la răspundere penală în condiții similare oricăror alți cetățeni;

– Reforma procedurilor parlamentare, astfel încât să se asigure calitatea legislației, transparența și libertatea dezbaterilor, seriozitatea audierilor, dialogul constructiv cu opoziția, pentru consolidarea statutului parlamentului.

Forma finală a acestui acord este subiect de negociere între partidele din opoziție și alți actori relevanți din societate care doresc să se alăture proiectului România Unită, pentru ca, în final, documentul să devină programul de guvernare pe care îl vom propune cetățenilor români. Acest program va fi instrumentul prin care vom fi judecați de către electorat în ceea ce privește performanța noastră politică.

Pe această cale, facem un apel la membrii societății civile, ai rețelelor profesionale și la simplii membri de partid să se implice în elaborarea acestor politici publice prin participarea la dezbaterile care vor fi organizate în perioada următoare și la crearea unor mecanisme funcționale prin care opiniile structurate să devină parte a proiectului politic comun.

Să nu uităm niciodată că un guvern și un parlament constituite ca urmare a alegerilor democratice nu aparțin unui grup de interes sau unui partid. Guvernul și parlamentul sunt răspunzătoare de soarta tuturor cetățenilor României, de a fiecăruia în parte, indiferent de opțiunile politice de moment".

Documentul este semnat de către Dan Barna, președintele USR și Dacian Cioloș, președinte PLUS.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri