Live

Cum poți câștiga 18.000 de euro pe lună la stat. Cazul șefei femeilor PSD, pusă șef la ARR

Data actualizării: Data publicării:
Aurelia Surulescu, președinte OFSD Sector 6, este cel mai bine plătit bugetar. Foto: Facebook

ACTUALIZARE: Aurelia Surulescu suţine că „s-a strecurat o eroare materială” în declaraţia sa de avere, în privinţa salariului său anual, care ar fi de 79.180 de lei pe an şi nu 714.180 şi că în realitate câştigă doar 1.360 de euro pe lună.

Știrea inițială 

Un angajat la stat ar face invidios orice alt angajat din România. Membru în Consiliul de Adminsitrație al Autorității Rutiere Române și  șef serviciu Administrativ, Corespondenţă, Arhivă și Transport din ARR, Aurelia Surulescu a încasat în 2019 venituri de aproape 1 milion de lei, adică aproape 18.000 de euro pe lună. Adică peste 51 de salarii minime și cu peste 14.000 de euro mai mult decât președintele României. 

Aurelia Surulescu a fost prelucătoare prin așchiere, absolventă de liceu industrial și de școală medicală și a mai lucrat dactilografă și documentaristă la un spital, înainte să ajungă șefă de comunicare la Primăria Sector 6. După ce în anii 2000 a absolvit facultatea Biotera și a obținut un master în securitate și terorism, ajunge în 2012 la Autoritatea Rutieră Română.

Potrivit declarației de interese, Aurelia Surulescu este vicepreședinte al Organizației Femeilor Social Democrate, președintele OFSD Sector 6 și vicepreședinte PSD sector 6.

În declarația de avere, Aurelia Surulescu a trecut venituri încasate în 2019 de 714.000 de lei de la ARR unde este șef serviciu, la care se adaugă indemnizația de președinte al CA și membru al Consiliului de Administrație - peste 160.000 de lei și 144.000 de lei încasați tot de la Autoritatea Rutieră pentru „evaluator competențe profesionale”. În total, aproape 900.000 de lei încasați într-un an.

Posturi la Autoritatea Rutieră, sinecuri politice 

În conducerea Autorității Rutiere au ajuns în ultimi ani diverse personaje, unele lipsite de experiență puse în funcție pe linie de partid. 

Președintele ARR, Mihai Alecu, numit la începutul anului trecut în funcție de fostul ministru al Transporturilor Lucian Bode, este fiul primarului PSD din Odobești. Acesta a lucrat anterior ca șef serviciu în Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Ambii directori generali adjuncți au venit pe linie de partid. Florian Meluș Coman, care se ocupă de Departamentul Siguranţa Rutieră și Licențiere, a fost Consilier Local PNL în Sighișoara. Potrivit declarației de avere, acesta a realizat și un audit pentru ARR, chiar pentru departamentul unde a fost numit în funcție. 

Declarație de avere Florian Meluș Coman. Sursa: ARR

Celălalt director general adjunct, Ionel Vetu, care se ocupă de Departamentul Economic, Juridic și Administrativ, este, de asemenea, membru de partid. Potrivit declarației de interese, acesta este membru în Biroul Politic Județean PNL Ialomița. De asemenea, și soția sa este angajată tot la ARR.

Declarație de interese Ionel Vetu. Sursa: ARR

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Partenerii noștri