Live

Video CTP: Zilele se socotesc în morți acum. Cioloș nu și-a depus mandatul pentru că avea să-și facă și el numărul de morți

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Captură Digi24

Cristian Tudor Popescu a spus, la Digi24, după respingerea în Parlament a guvernului Cioloș 2, că timpul pierdut de politicieni până acum a însemnat moartea a mii de oameni în România, din cauza Covid-19. Gazetarul spune că Cioloș „nu și-a depus mandatul pentru că avea să-și facă și el numărul de morți” dar și că „depozitul strategic de încredere de la Cotroceni, pentru momente de criză, a fost spart și risipit de Klaus Iohannis și de politicienii care s-au aflat la guvernare”.

„Nu ne-am întors unde eram acum zece zile pentru că diferența față de cele zece zile este 10 înmulțit cu 500. Asta înseamnă 5.000 de morți. Ce să se întâmple după ziua de azi? O să vină domnul Iohannis să ne pregătească o altă surpriză-surpriză, pe care o așteptăm cu drag.

Așteptam și aseară, de la domnul Iohannis, niște măsuri, să anunțe ceva, să anunțe carantină totală, care este singura măsură, în momentul de față, care mai poate să salveze niște vieți. Să anunțe stare de urgență, să anunțe că vor fi reținuți și cercetați penal toți cei care lansează tot felul de afirmații mincinoase în legătură cu vaccinarea, cu pandemia. Nimic din toate acestea. Domnul președinte ne-a anunțat că se pregătește să se gândească să ia în discuție niște măsuri astăzi, la 17:30. Ceea ce înseamnă că de ieri și până astăzi a mai trecut o zi, 24 de ore, adică încă 500-600 de morți, că eu așa socotesc zilele acum. O zi = 600.

Nu a folosit nimănui această perioadă. În capul ăstora, le-a folosit lor. Nu știu ce a câștigat din asta Klaus Iohannis. E vorba din nou, de zile, domnul Iohannis a dat o săptămână partidelor să se gândească cum să chibzuiască, să raționeze pentru consultările de la Cotroceni. După care a mai dat zece zile și lui Dacian Cioloș, care a ținut să le folosească pe toate, până la ultima, până în ultimul moment. Nu și-a depus mandatul, pentru că avea să-și facă și el numărul de morți și și-au făcut ce și-au propus.

Chiar dacă s-ar produce o refacere a acestei coaliții, cum poate să-i guverneze pe oameni după tot ce se întâmplă. Se adună la un loc ăștia, PNL și USR, ce credibilitate mai au, îi disprețuiește o lume întreagă pentru ce s-a întâmplat, ar trebui să dea socoteală pentru morți, ar trebui să dea socoteală penală, după părerea mea, fiecare dintre responsabilii pentru perioada asta.

Restricții vor fi acceptate cu ostilitate din partea oamenilor, tocmai din pricina faptului că cei care le vor propune acum nu sunt credibili. Dacă ar fi avut oamenii încredere în ei, atunci da, le-ar fi suportat fără să crâcnească.

Țara asta are resurse strategice de petrol, de hrană, de apă, pentru situații de catastrofă. Pentru astfel de situații, la Cotroceni se află un depozit strategic de încredere. Care e cel mai important pentru situații de dezastru. Acest depozit a fost spart și risipit de către Klaus Iohannis cu ajutorul neprețuit al acestui guvern și al acestor politicieni care s-au aflat la putere și se află, în continuare”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Partenerii noștri