Live

CTP: Cum să lucreze noii miniștri cu toți acești indivizi plantați acolo, ca niște mine antipersonal, de către Dăncilă?

Data actualizării: Data publicării:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi 24, că una din marile provocări ale noului guvern Ludovic Orban o reprezintă chiar ultimele numiri, făcute pe ultima sută de metri, de fostul premier Viorica Dăncilă, care a pus, în fruntea mai multor instituții importante, persoane apropiate Rovanei Plumb și lui Gabriel Oprea.

„Ce mă preocupă, în clipa de față este să știu cum poate statul să dea afară pe cei numiți de stat. Dăncilă i-a numit pe niște indivizi ai Rovanei Plumb și Oprea, i-a numit la Oficiul Spălării Banilor și la Departamentul pentru Luptă Antifraudă. Cel de la Spălarea Banilor e pensionar, cu pensie din aceea specială, uriașă. De asemenea, împreună cu domnul Cuc, doamna Dăncilă a schimbat întregul Consiliu de Administrație de la CNAIR, numind niște inși, la fel, trepăduși ai lui Cuc pe 4 ani și câte și câte or mai fi de astfel de numiri făcute în ultimle două săptămâni, până ieri, în ultima secundă, cât a fost Dăncilă în situația de a semna”, a spus CTP.

„Aceasta e, de fapt, prima problemă a guvernului: prioritatea guvernului e să rezolve cu acești indivizi, pentru că altfel, nimic din ce a promis, nu poate fi pus în aplicare. Cum să lucreze noii miniștri cu toți acești indivizi plantați acolo, ca niște mine antipersonal, de către Dăncilă?”, s-a întrebat gazetarul.

„Tema principală acum, după ce reușește să scape de acești sabotori, aceștia vor fi niște sabotori în punctele respective, prima grijă trebuie să fie luarea de masuri cât mai apropiate de cetățean, până la reformă, până la anticipate, chiar. Pentru că, dacă se vor face anticipate, ar trebui ca PNL să nu uite că rezultatul anticipatelor va depinde de performanța guvernării PNL pe o perioadă de 6 luni, pentru că trebui să treacă cel puțin 6 luni până la anticipate”.

„Să știți că oamenii nu se așteaptă la minuni. Oamenii vor să vadă buna-credință și buna intenție în ceea ce fac guvernanții: să sesizeze schimbarea de la stilul ăsta șobolănesc, al tuturor pesediștilor aflați la putere, la o atitudine transparentă, sinceră, apropiată de cetățeni: asta putem face, asta, deocamdată, nu putem face. În primul rând: pregătiri de iarnă, deszăpezire, lucruri practice”, a precizat gazetarul.

Cristian Tudor Popescu a spus că „reforma nu poate fi începută decât după ce guvernul își câștigă o legitimitate morală în ochii cetățenilor, nu înainte”.

Cum a contribuit „îngâmfarea” lui Victor Ponta față de „dinozaurul cu coadă groasă Mihai Tudose” la instalarea guvernului Orban 

Un rol important în succesul instalării guvernului PNL condus de Ludovic Orban, l-a avut și Victor Ponta, este de părere C.T. Popescu.

„Ceea ce a determinat victoria lui Orban e îngâmfarea și amețeala de putere naturală ale lui Victor Ponta. Despre Victor Ponta vă mai spuneam să nu vă lăsați înșelați de zâmbetele lui pisicești și de noua figură progresistă, pe care vrea să și-o compună. Spuneam că, dacă va simți puțin miros de putere, nici măcar mult, domnul Ponta se transforma, din nou, într-un echivalent al lui Dragnea mai splicuit”, a spus Popescu la Digi24.

„Și acest lucru s-a întâmplat: a comis grava eroare să creadă că fondatorii partidului, adică domnii Sorin Câmpeanu și Daniel Constantin, precum și acest dinozaur cu coada foarte groasă, care e domnul Mihai Tudose, o să ia poziție de drepți la ordinul său de a nu se duce în Parlament și a nu vota”.

„După cum s-a dovedit, a fost o iluzie, mai ales că acest ordin a fost informal, rezultat din poziția la diverse televiziuni ale domnului Ponta. Dânsul nici măcar nu a convocat organele de partid, pentru a discuta și a se ajunge la o concluzie: ne ducem sau nu ne ducem. Nu! A considerat că e suficientă vocea liderului suprem auzită de la televizor. Aici Mihai Tudose are perfectă dreptate. Să nu uităm că domnul Ponta a venit la câteva luni după înființarea acestui partid (Pro România), așa că domnul Tudose are tot dreptul să-i spună: dar n-ar fi bine să-ți dai tu demisia, în loc să plecăm noi?”, a spus gazetarul.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Orban 2 a fost învestit. Voturile PSD au fost decisive. Măsuri speciale pentru depunerea jurământului

În culisele votului pentru învestirea guvernului Orban - REPORTAJ

Dăncilă, mesaj pentru „tradătorii” din PSD: Cum vor merge la vot, a doua zi să meargă în partidul-foarfece

Ludovic Orban explică de unde vin voturile pentru învestirea guvernului său

Partenerii noștri