CTP: Ciucă nu e propunerea PNL, ci a lui Iohannis. În aceste luni, președintele nu a avut în cap decât controlul PNL și al guvernului
Nicolae Ciucă nu este propunerea PNL, ci a lui Klaus Iohannis, a declarat la Digi24 Cristian Tudor Popescu. PNL nu mai putea continua cu propunerea Florin Cîțu, așa că a fost adus în situația de accepta "oferta de nerefuzat" a președintelui. "E viziunea cea mai sinistră care se arată acum. În toate aceste luni președintele nu a avut în cap decât asta: controlul partidului, controlul guvernului de către el", a spus gazetarul.
Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru
Surse: PNL vrea să-l pună premier pe Ilie Bolojan după alegerile prezidențiale
Noi proteste ale pensionarilor vor avea loc astăzi la Palatul Victoria
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Turcan: „Cei mai interesați pentru a ajunge Ciucă în turul 2 ar trebui să fie primarii”
Guvernul nu exclude creșterea taxelor pentru reducerea deficitului bugetar
Ciucă nu e de acord cu întrebarea propusă de Ciolacu la referendumul edilului general
Ciolacu vrea o a treia întrebare la referendumul lui Nicușor Dan
Minerii protestează la Palatul Victoria, nemuțumiți de legea pensiilor
"Nicolae Ciucă nu e propunerea PNL, e a președintelui Iohannis, care a putut fi în fine impusă PNL-ului în forță de către Iohannis, în situația creată.
PNL nu mai are ce să facă, e cu spatele la zid, știe că dacă ar merge în continuare cu Florin Cîțu nu ar trece prin Parlament un asemenea guvern și atunci, iată că a fost adus PNL în situația să accepte oferta de nerefuzat a președintelui Iohannis, ceea ce așază tot ce s-a întâmplat în ultimele luni în cea mai meschină și sinistră imagine. Este vorba de războiul președintelui Iohannis cu PNL. Tot ce am văzut s-a petrecut pentru că domnul Iohannis nu avea controlul partidului și a vrut să îl aibă.
Trebuia eliminat în primul rând Ludovic Orban, lucru care s-a întâmplat. Apoi, pentru a avea controlul guvernului domnul Iohannis, nu numai al partidului – pe care acum îl are -, trebuiau eliminați Cîțu și USR PLUS.
Nicolae Ciucă este cunoscut ca fiind propunerea lui Iohannis de lungă vreme.
Nicolae Ciucă a fost interimar foarte puțin timp după Orban și atunci a apucat să dea afară o bună parte din camarilă lui Orban. Dar nu era suficient de puternic atunci președintele Iohannis în raport cu PNL și PNL nu era într-o situație atât de închisă ca acum pentru ca Nicolae Ciucă să fie impus de președinte premier.
Acum, nu mai are ce să facă PNL. Nicolae Ciucă va conduce guvernul pe care îl va propune președintele, nu PNL.
Este vorba de faptul că acest război meschin și sinistru câștigat de președintele Iohannis în raport cu PNL și cu guvernul a dus și la un război câștigat de același președinte cu populația României. L-a câștigat și pe acesta, pentru că de la politicienii aflați la putere în frunte cu Klaus Iohannis nu a murit nimeni, în vreme ce dintre cetățeni au murit și mor cu miile acum. Acesta e prețul. De aceea v-am spus că e varianta cea mai sinistră, viziunea cea mai sinistră care se arată acum. În toate aceste luni președintele nu a avut în cap decât asta: controlul partidului, controlul guvernului de către el. În rest, ce se alege de oameni, câți mor, nu contează.
Dacă ne gândim la civilizația politică și democrația, la stadiul democrației în România, nu e bine să fie premier un general de armată, dar armata deține o încredere considerabilă în ochii populației în raport, de pildă, cu partidele și chiar cu Guvernul sau Președinția. Oamenii au această încredere, speranța că vine armata și dă milităria jos din pod și face ordine.
Având în vedere situația în care ne aflăm - care e o stare de urgență, ca să nu îi spun stare de asediu nedeclarată de președintele Iohannis -, se justifică numirea lui Nicolae Ciucă. Să sperăm că va putea Nicolae Ciucă să și ia măsurile necesare, măsuri nepopulare. Asta mai aștept să văd: dacă Nicolae Ciucă va fi în stare de ceea ce Cîțu nu a fost, și anume să ia măsuri nepopulare, dar necesare. Pentru că nu pot fi altele în aceste luni sumbre care ne așteaptă", a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News