Live

Cseke Attila: UDMR nu vede vreun motiv serios de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:

UDMR nu vede vreun motiv serios de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat la RFI senatorul Cseke Attila, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că din punctul său de vedere suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, luni urmând să fie luată o decizie în coaliţie în acest sens, scrie News.ro. 

 „Nu cunoaştem oficial o asemenea intenţie din partea coaliţiei de guvernământ, dar noi am mai spus despre acest subiect că noi credem că nu se impune demararea procedurii de suspendare a preşedintelui României. Nu vedem astăzi acel motiv serios de încălcare gravă a Constituţiei, prevăzut ca şi criteriu pentru această procedură în Constituţia României”, a declarat Cseke Attila.

În opinia senatorului UDMR, „este evident că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toţi şi produc efecte faţă de toţi".

"Deci în speţa respectivă, domnul preşedinte Iohannis va trebui să ia o decizie, dar aici avem o problemă de lipsă de reglementare juridică, în sensul în care nu există un termen în care preşedintele republicii să aibă obligaţia de a face ceva legat de o decizie a CCR (...). Noi credem că există un termen rezonabil, care evident, nu e reglementat, dar un termen rezonabil, în care preşedintele Iohannis va trebui să ia o decizie (...). Vedeţi, aici încep interpretările juridice şi n-aş vrea eu să intru în corul acestor interpretatori juridici”, a precizat senatorul UDMR.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că a discutat cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că din punctul său de vedere suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis trebuie să fie o opţiune serioasă. Dragnea a spus că luni ar urma să se ia o decizie.

Liviu Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis ”îşi bate joc de Constituţie”.

El a spus că a discutat cu Tăriceanu despre suspendarea preşedintelui, iar luni va fi luată decizia.

Întrebat cât mai aşteaptă ca preşedintele să spună dacă o revocă pe şefa DNA, Liviu Dragnea a afirmat: ”Eu nu aştept răspuns, pentru că nu trebuie să îmi dea mie răspuns, ci Constituţiei, o Constituţie de care îşi bate joc. nu îl interesează nici legea, nici Constituţia, nu-l interesează decât propria protecţie, ca să vorbim foarte răspicat. Spunea ieri despre dictatura majorităţii. Păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că majoritatea este unul din pilonii fundamentali ai democraţiei. De asta se fac voturi, de aia merg oamenii să voteze liber când sunt alegeri, ca să aleagă o majoritate care să hotărască, să legifereze şi să conducă prin guvern treburile ţării. Şi este deranjat de majoritate. Deci este exact logica unui dictator că nu contează majoritatea, nu contează votul, contează doar ce vrea unul singur care trebuie să aibă subordonate toate instituţiile - parlamentare, ale guvernului, serviciile şi absolut tot ce mişcă, CCR”.

 Citiţi şi: Cum a ajuns suspendarea președintelui ultima opțiune a lui Dragnea
 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Partenerii noștri