Live

Cristian Diaconescu, acuzat că și-a însușit conceptul organizației Code for Romania. Reacția candidatului

Ana Petrescu Data actualizării: Data publicării:
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Cristian Diaconescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, a fost acuzat de fondatorul Code for Romania că și-a însușit conceptul organizației în programul său pentru alegerile prezidențiale. „Avem și candidați care plagiază organizații deja existente”, a acuzat Bogdan Ivănel. Contactat de Digi24.ro, Cristian Diaconescu a respins acuzațiile și a spus că îl va în judecată pe acesta.

Într-un mesaj pe Facebook, Bogdan Ivănel a afirmat că el „și echipa Code for Romania am fost foarte surprinși să citim programul domnului Cristian Diaconescu, unde dânsul propune crearea unui entități numită Cod pentru România, care să rezolve problemele țării cu ajutorul tehnologiei”.

Este inadmisibil ca un candidat la președinție și un fost ministru să ignore munca de nouă ani a uneia dintre cele mai de impact organizații ale societății civile din România și să-și însușească conceptul ca o idee proprie. Se pare că nu avem doar candidați care și-au plagiat teza de doctorat, ci avem și candidați care plagiază organizații deja existente”, a scris Bogdan Ivănel, miercuri pe Facebook.

În același mesaj, Ivănel a mai spus că organizația „a avut un rol vital în a sprijini guverne succesive ale României în a trece cu bine peste crizele majore din ultimii ani, construind o infrastructură utilizată de peste 20 milioane de oameni”.

„Este un gest de minim respect ca un candidat la președinție să cunoască aceste lucruri”, a completat Ivănel, pe rețeaua de socializare.

 

Cum se apără Cristian Diaconescu

Contactat de Digi24.ro, Cristian Diaconescu a explicat că o parte din materialul care apare în proiectul său „România respectată” pentru candidatura independentă la alegerile prezidențiale din acest an a fost folosită și în programul pentru prezidențialele din anul 2014.

„O să îl dau în judecată. Asta este cât se poate de clar. O parte din materialul meu de acum a fost cuprins la candidatura mea la alegerile prezidentiale în 2014. Îl voi da în judecată exact pentru ceea ce domnia sa afirmă”, a declarat Cristian Diaconescu, pentru Digi24.ro, fără să precizeze pentru ce exact îl va da în judecată pe fondatorul Code for Romania.

Totodată, chestionat dacă programul din 2014 conținea și conceptul Cod pentru România pe care l-a folosit în actualul program pentru candidatura la prezidențiale din acest an, Cristian Diaconescu a răspuns:„Probabil că da”.

După publicarea articolului, Cristian Diaconescu a trimis redactiei Digi24.ro și un document, afirmând că aceasta este programul candidaturii sale din 2014. În document, apare și expresia „Cod pentru România”.

„Pentru transparență, voi promova tehnologia și în cadrul Administrației Prezidențiale și voi folosi experiența programatorilor români pentru un “Cod pentru Romania” pe model american (Code for America), care să stimuleze creativitatea în obținerea soluțiilor tehnice optime pentru transparența administrativă și interacțiunea cu cetățenii. A sosit momentul ca Palatul Cotroceni să fie deschis, din toate punctele de vedere, publicului român”, scrie la pagina 5 a documentului pus la dispoziție de candidatul independent la prezidențiale.

Ce a făcut Code for Romania

Potrivit descrierii de pe site-ul său, ideea Code for România a apărut „în noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv”, când „sentimentul urgenței de a face ceva era simțit de toți românii, inclusiv de patru prieteni adunați într-un apartament din Rotterdam în jurul unei idei”.

Asociația Code for Romania este în funcțiune din 14 iulie 2016, iar de atunci organizația a dezvoltat mai multe aplicații.

Primul proiect a fost Vot Diaspora, „o platformă prin care românii din afara granițelor primeau rapid informații clare despre locul și condițiile în care pot vota”, mai scrie pe site-ul asociației.

O altă aplicație dezvoltată este Monitorizare Vot, folosită pentru observarea alegerilor. Potrivit organizației neguvernamentale, au fost monitorizate 19 alegeri, cu ajutorul acestui instrument digital, aplicația fiind preluată și în alte țări.

„Au fost 7.000 de observatori independenți care au utilizat aplicația, peste 650.000 de mesaje transmise și peste 110.000 de probleme sesizate, în șase țări”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BEC a decis că un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online. E „o încercare de intimidare”

Traian Băsescu, despre momentul din dezbaterea prezidențială care a arătat că Mircea Geoană „habar n-are ce face NATO”

Băsescu, despre Simion: Are o mare problemă. E interzis în R. Moldova și Ucraina, în condițiile astea nu poate fi preşedintele României

Ce spun George Simion și Cristian Popescu Piedone despre înregistrarea în care cei doi folosesc apelativele „Satana” și „Sătănel”

Partenerii noștri