Live

Crin Antonescu: Fiecare timp cu oamenii săi, cu eroii, cu antieroii săi, fiecare timp al României cu PNL-ul său

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Crin Antonescu/ Facebook

Crin Antonescu, fost președinte al PNL din 2009 până în 2014, a declarat, marți, la aniversarea a 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, că membrii PNL sunt „că vreți, că nu vreți, că vă place, că nu vă place, că puteți, că nu puteți, urmașii Brătienilor”. „Nu mi-e dor de nimic din politică, cu excepția unui singur lucru, emoția pe care am trăit-o acum 30 de ani, când partidul s-a reînfiripat”, a mai spus Antonescu.

„După cum a început dezbaterea, nu pare să fie un concurs de laude la adresa PNL. Și nu am niciun fel de obligație să încep eu.

Mă aflu de viața politică și de PNL la o anumită distanță mare, nu geografic desigur. Dacă tot am această șansă, uneori distanța e bună, sănătoasă, temperează entuziasme și furii, dezinfectează frustrări, îmblânzește iluziile și cel mai important pentru mine îți dă șansa de a fi un pic mai optimist decât ești atunci când te afli, cum se spune, în teren.

Cu fiecare an care se adaugă vârstei extraordinare acestui partid, revin câteva întrebări pe care dacă nu le punem noi, cei care suntem membri, le pun cei mai dragi prieteni ai noștri, cei din presă, analiștii. Voi sunteți urmașii Brătienilor? Voi sunteți PNL? Este PNL la înălțimea așteptărilor și istoriei sale? Sigur că e aproape la modă să răspunzi sau să răspundă foarte mulți «Nu». De parcă foarte mulți dintre noi sau dintre cei care fac asta ar ști foarte bine cum era PNL cu care ne compară sau ce anume din viața politică și standardele politicii de astăzi atinge sau nu PNL.

Cel mai adesea nu e la înălțimea așteptărilor și la înălțimea istoriei, dar ceea ce cutez a vă spune cu acest prilej este că nu e nimic nou și nu e motiv de disperare.

Dacă și când răsfoim publicistica politică a lui Mihai Eminescu, vom vedea că părerea și sentimentele și atitudinea lui Eminescu față de liberalii aceia, față de liberalii aurorali, față de primul Brătian era chiar mai dură decât distinșii noștri directori de conștiință de azi o au față de PNL.

Este România de azi România liberalilor de atunci? Nu. Este România de azi România lui Mihai Eminescu de atunci? Nu. Nu, în general.

Se incriminează dezbinarea. A făcut-o Stelian (Tănase – n.red.), o face de 30 de ani, a făcut-o și azi. Dezbinarea îndrăznesc să spun că e congenitală la PNL. A invocat și Stelian Tănase prima dezbinare și probabil că ultima va fi atunci când acest partid își va înceta activitatea. Dezbinarea a fost nu doar politică, nu doar în PNL mereu, a fost în marea familia a Brătienilor, a fost între tată și fiu, între mari conducători ai acestui partid, Ionel Brătianu, Gheorghe Brătianu, mari intelectuali și mari patrioți. Dezbinarea este un element cu care PNL a trăit, a crescut și care la urma urmelor s-ar putea să-i fie congenital.

Indiferent cum citim, cum evaluăm, cât de aproape, cât de la distanță, istoria contemporană a PNL, a zilelor noastre, pe care dumneavoastră o faceți, două lucruri nu se pot nega. Dumneavoastră, membrii PNL sunteți, că vreți, că nu vreți, că vă place, că nu vă place, că puteți, că nu puteți, urmașii Brătienilor. Partidul acesta nu s-a născut pentru că un grup de oameni cu drag de istorie și cunoștințe de istorie au redezgropat un «brand», cum se spune azi și au înființat un partid ca pe un ONG.

Nu mi-e dor de nimic din politică, cu excepția unui singur lucru, emoția pe care am trăit-o acum 30 de ani, când partidul s-a reînfiripat, când eram foarte tânăr și când în oameni ca Dinu Zamfirescu, ca domnul Otulescu, undeva pe aici în sală, îi vedeam, erau vii, în carne și oase, nu erau o formalitate. Reînnoidarea acestui fir istoric.

Fiecare timp cu oamenii săi, cu eroii, cu antieroii săi, fiecare timp al României cu PNL-ul său.

Iubim sau nu iubim, simpatizăm sau nu PNL, mai e un lucru adevărat, anume că nu e mare eveniment din istoria României de când a apărut de care el să nu fie legat. PNL n-a făcut nimic singur în această țară dar îndrăznesc să spun că nici nimic mare în această țară nu s-a făcut fără participarea și a PNL. Aceasta este mândria și povara dumneavoastră, asta poate să fie ironia sau cruzimea istoriei, asta poate să fie șansa ca de fiecare dată, ca un partid cu o istorie copleșitoare să aibă mereu un viitor”, a declarat Crin Antonescu la simpozionul „PNL între prima şi a doua modernizare a României: 147 de ani de liberalism”, organizat la Biblioteca Centrală Universitară.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Firma plătită de PNL pentru campania care l-ar fi ajutat pe Georgescu face plângere penală pentru „atacare cu boți sau clonare”

Partenerii noștri