Live

Corina Creţu: Nu avem voie să ieşim de pe drumul european, indiferent de greutăți

Data actualizării: Data publicării:

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat sâmbătă, la Cluj, la un eveniment dedicat Centenarului, că România nu are voie să iasă de pe drumul european, indiferent de greutăţi, potrivit Agerpres.

România împlineşte 100 de ani de la Marea Unire, este un moment poate mai important decât oricare. Este vorba de 100 de ani încărcaţi de istorie, de suferinţe, dar în care am avut, ca popor, speranţe pentru o viaţă mai bună. România se află pe drumul cel mai bun pe care l-ar fi putut alege în această lungă călătorie. Mesajul meu este acela că nu avem voie să ieşim de pe acest drum european, indiferent de greutăţile pe care le întâmpinăm. Apartenenţa noastră la familia europeană nu are doar o încărcătură simbolică privind identitatea noastră europeană, ci este şi o garanţie a progresului nostru economic, social şi politic”, a spus Corina Creţu.

Comisarul european a mai spus că „în anii de apartenenţă la UE şi în perioada de pre-aderare, România a beneficiat din partea UE de 45 de miliarde de euro ca sprijin în dezvoltarea economiei naţionale, contribuţia fiind mai mică de 15 miliarde de euro”.

Corina Creţu a adăugat că luni va fi prezentă la Oradea, pentru a participa la inaugurarea unui pod peste Criş, proiect în valoare de cinci milioane de euro.

Comisarul european Corina Creţu a participat, sâmbătă, la un eveniment festiv dedicat Centenarului, organizat de fundaţia Transilvania Leaders, eveniment la care au mai fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, fostul premier Victor Ponta, fostul ministru Ioan Rus, primarul Emil Boc, fostul ministru Sorin Câmpeanu, parlamentari, oameni de afaceri, universitari, reprezentanţi ai administraţiei locale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Corina Crețu: „Nu există localitate în România care să nu fi beneficiat de fonduri europene”

Maia Morgenstern, mesaj de Ziua Națională a României: „Avem nevoie de echilibru. Istoria trebuie învățată”

Nadia Comăneci, mesaj pentru români de Ziua Naţională: „Aveţi grijă de voi, aveţi grijă de cei din jur”

Parada militară de 1 decembrie. Ce militari, aeronave și tehnică militară au participat la defilarea pe sub Arcul de Triumf

Partenerii noștri