Live

Consiliul General a respins din nou propunerea de a-i da lui Constanda teren în Satul Francez. Conturile primăriei ar putea fi blocate

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile către Maria şi Costică Constanda, a fost respins, marţi, pentru a patra oară de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit Agerpres.

Pentru a nu fi afectat bugetul Capitalei, primarul Gabriela Firea a propus un proiect de hotarâre privind darea în plată a unui teren de 15.000 de metri pătraţi în Satul Francez.

„Este a patra încercare pe care o facem astăzi. Sper să reparăm oalele sparte acum 15-16 ani. Noi trebuie să gestionăm o situație dificilă. Sunt puse în pericol plățile pentru toate șantierele, aprovizionarea cu materiale sanitare a spitalelor. Situația este grea, este dificilă. Noi ne-am apărat cât am putut de mult. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi. Noi doar trebuie să facem față acestei situații. Ori plătim banii, ori o parte din acești bani poate să fie transformată într-o suprafață de teren. Noi suntem puși în situația de a gestiona o situație de criză”, a declarat marți, Gabriela Firea.

S-au înregistrat 26 de voturi „pentru” şi zece abţineri, însă pentru a fi adoptat proiectul era nevoie de votul favorabil a cel puţin două treimi din numărul total (51) al consilierilor municipali în funcţie.

CGMB a mai respins proiectul pe 15, 29 şi 30 iulie. În forma propusă spre adoptarea CGMB marţea aceasta proiectul a fost însoţit şi de un raport de evaluare privind partea din Satul Francez ce urma să fie dată în plată. Proiectul stipula că se însuşeşte acest raport de evaluare.

În plus, proiectul a cuprins şi un amendament ce a fost adoptat de consilierii generali în şedinţa CGMB de marţi care adăuga prevederi conform cărora această dare în plată se aprobă sub condiţia încetării de către creditori până la data de 31 decembrie 2020 a oricăror acte de executare silită făcute în baza titlurilor executorii.

Conturile Primăriei ar putea fi blocate

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a trimis luni o scrisoare deschisă în care cere guvernului 98 de milioane de euro pentru ca evita blocarea conturilor Primăriei. Scrisoarea îi este adresată președintelui, premierului, ministrului Finanțelor, dar și celor doi președinți ai Parlamentului.

„Situatia financiara a Capitalei este pusa in pericol azi de decizii luate acum 16-17 ani, cand primari erau domnii Traian Basescu si Adriean Videanu. Pe scurt, noi toti bucurestenii trebuie sa-i platim omului de afaceri Costica Constanda 115 milioane de euro, in urma unei decizii definitive pe care a obtinut-o in instanta, legata de Parcul Bordei si Cartierul Francez. O suma uriasa de care nu dispunem”, a scris Gabriela Firea.

Citește și Povestea afacerilor lui Constanda

Redactor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Taxele și impozitele locale în București cresc cu peste 10% la anul, a decis Consiliului General al Capitalei

Nicușor Dan, despre părăsirea funcției de primar: Bucureștenii nu pot trăi bine dacă România nu o duce bine

Nicușor Dan și-a anunțat candidatura ca independent la președinție

Partenerii noștri