Live

PSD, speriat de coronavirus. Congresul de sâmbătă a fost amânat; la fel și CEx-ul de vineri

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/George Calin

PSD a anunțat, joi, că amână Congresul în cadrul căruia ar fi urmat să își aleagă conducerea, după ce în România a fost confirmat primul caz de pacient confirmat cu noul coronavirus. Amânarea este argumentată prin faptul că „toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor”.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de PSD, conducerea a decis amânarea Congresului planificat pentru 29 februarie, după ce în România a apărut primul caz confirmat cu noul coronavirus.

Congresul PSD se amână, siguranța și sănătatea oamenilor sunt prioritare

Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, precum și faptul că o parte însemnată a delegaților la congresul PSD (președinți de Consilii Județene, primari, consilieri locali și județeni, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale) sunt implicați în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie. Considerăm că toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor, orice alte activități nefiind o prioritate. Totodată, decizia de amânare a Congresului a avut în vedere și recomandările specialiștilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanți, din toate zonele țării, nu sunt indicate în situația dată. Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activitățile sau luptele politice.

Conducerea interimară a Partidului Social Democrat”.

Ulterior, PSD a anunțat, joi seara, că a fost anulată și ședința Comitetului Executiv Național (CEx), programată pentru vineri, 28 februarie. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Vlad Voiculescu, după retragerea PSD de la negocieri: „Comportament de borfași”

Ciolacu anunță retragerea PSD de la negocieri. „Nu poți face nimic cu parteneri cărora le e «silă» să stea la masă cu tine”

Cum decurg negocierile între partide: UDMR vrea Mediul și Dezvoltarea, PSD - Transporturile. Bolojan ar putea prelua șefia Senatului

Partenerii noștri