Live

Congres PES la București. Ciolacu: PSD va câştiga alegerile din 9 iunie şi va trimite în PE un număr important de reprezentanţi

Data actualizării: Data publicării:
Congresul PES de la București. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a spus sâmbătă că PSD va câştiga alegerile europarlamentare din iunie şi va trimite în Parlamentul European un număr important de reprezentanţi, adăugând că, după 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale şi de umanizare. Declarația a fost făcută la reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni de sâmbătă, de la Palatul Parlamentului.

„În data de 9 iunie, în România vom avea atât alegerile pentru Parlamentul European, cât şi alegerile locale. Prezenţa importantă la vot va legitima atât reprezentanţii noştri în Legislativul european, cât şi importanţa unei Europe aproape de cetăţeni. PSD va câştiga aceste alegeri, va trimite în Parlamentul European un număr important de reprezentanţi şi dorim să pornim de aici, de la Bucureşti, valul social-democrat în toată regiunea noastră. De aceea este important să ne susţineţi pentru ca în viitoarea Comisie Europeană şi în viitorul Parlament European să avem mai mulţi lideri în zona noastră, pentru că doar prin unitate şi coeziune Europa poate să fie puternică şi pentru acest lucru ne trebuie şi reprezentativitate”, a spus Marcel Ciolacu, la Reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, care are loc la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a spus că este convins că social-democraţii europeni pot câştiga alegerile pentru PE, iar din România vor veni mai mulţi eurodeputaţi PSD decât în urmă cu cinci ani.

„Sunt ferm convins că noi suntem curentul politic de care are nevoie acum Uniunea Europeană. După 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia şi de ideile pe care social-democraţia europeană le susţine. Extremiştii nu au făcut nimic. Ei caută doar să dezbine Europa şi să ne arunce în braţele lui Vladimir Putin. Extremiştii vor să nu mai avem bani europeni, vor să nu mai circulăm liberi în Europa, vor să ne închidă frontierele şi să ne urâm unii cu ceilalţi.

Realitatea este simplă: în timp ce anti-europenii se filmau pe reţelele sociale, comisarii noştri contribuiau la soluţii pe care le-am găsit la multiplele crize pe care le-am traversat”, a spus premierul.

Reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni a început sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

Partidul Social Democrat şi PES Activists România găzduiesc, la Bucureşti, o reuniune a liderilor PES.

La eveniment participă preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, preşedintele PES, Stefan Lofven, secretarul general PES, Giacomo Filibeck, şi vicepreşedintele PES Victor Negrescu.

Temele de dezbatere a reuniunii sunt soluţiile social-democraţiei europene la problemele cu care oamenii se confruntă, ce va face PES pentru ca Uniunea Europeană să funcţioneze mai bine, mai eficient şi mai ales, în interesul cetăţenilor.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Partenerii noștri