Clotilde Armand anunță că închide Primăria Sectorului 1 și acuză consilierii PNL-PSD că au dat banii la Catedrala Neamului
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat joi că primăria va fi închisă pentru că nu mai are bani de funcționare. Ea îi acuză pe consilierii locali PNL şi PSD că au transferat sumele alocate pentru funcţionarea instituţiei către Catedrala Neamului și spune că a făcut plânegere penală.
„Fac un anunț important pentru toți locuitorii din Sectorul 1. Primăria Sectorului 1 va fi închisă din cauza consilierilor locali PNL PSD. Aceștia au luat banii de la funcționarea primăriei și i-au dat la Catedrala Mântuirii. Registratura va fi închisă și serviciile publice la fel. (...) De astăzi nu vom mai avea internet în instituție. De săptămâna trecută nu avem pază. Vom închide primăria și voi informa fiecare cetățean din sector despre cum este furat de coaliția PSD PNL”, a scris Clotilde Armand joi într-un mesaj pe Facebook.
Ea spune că a făcut plângere penală împotriva consilierilor locali PNL-PSD.
„Pentru ceea ce a făcut PNL PSD am depus deja o plângere penală săptămâna trecută. Este interzis în lege să oprești serviciul public. Dar asta se pare că nu e de ajuns pentru acești inconștiențio, a mai spus Armand.
În plus, ea a mai declarat că va deschide un birou al registraturii în faţa sediului PSD din Kiseleff şi altul în faţa sediului PNL din Modrogan.
„Voi deschide un birou al registraturii în fața sediului PSD din Kiseleff și unul în fața sediului PNL din Modrogan. Să-i vadă o țară întreagă cât de disperați sunt cei care au furat industrial această primărie că nu mai pot fura liniștiți în continuare.”
Consilierii PNL o acuză pe Armand de cheltuieli prea mari
Grupul consilierilor locali PNL Sector 1 a acuzat-o pe Clotilde Armand, după ce aceasta a depus plângere penală pe numele lor, că transmite instituţiilor publice acuzaţii mincinoase.
Liderul consilierilor PNL, Ramona Porumb, a explicat, luni, motivele pentru care liberalii au susţinut mutarea cheltuielilor din capitolul funcţionare în capitolele care vizează investiţii.
„Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 4 martie 2024 a fost introdusă propunerea doamnei primar de modificare a bugetului instituţiei aprobat în data de 12 februarie 2024. Propunerea de Hotărâre de Consiliu Local are la bază un document care include categorii de investiţii ale Primăriei, conform documentului transmis de funcţionarii Primăriei Sectorului 1 către consilierii locali PNL, la solicitarea acestora, înainte de şedinţă, (...) şi suplimentarea unor sume pentru bunuri şi servicii necesare funcţionării primăriei. Mai mult, din cele opt puncte din documentul care conţine dorinţele doamnei Armand cu privire la modificarea obiectivelor de investiţii, patru vizează solicitări de diminuare a bugetului aprobat deja pentru proiecte precum achiziţia de imobile pentru spaţii verzi sau locuri de joacă şi construcţia ansamblului educaţional din cartierul Greenfield”, se explica într-un comunicat al PNL, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, mutarea cheltuielilor din capitolul funcţionare în capitolele care vizează investiţii a fost „o decizie asumată” a consilierilor PNL, deoarece Sectorul 1 cheltuieşte „sume enorme în mod netransparent pe capitolul funcţionare, iar acest lucru a blocat deja ani de zile dezvoltarea coerentă”.
În cadrul şedinţei de Consiliu local de luni reprezentanţii PNL au solicitat primarului să comunice transparent cum a folosit în două luni de zile cele patru milioane de lei alocate prin buget pentru funcţionarea instituţiei, însă nu au primit niciun răspuns concret, iar edilul Armand nu a participat la reuniune.
Potrivit liberalilor, Consiliul local nu a intervenit asupra sumelor alocate deja pentru culte în bugetul propus de Clotilde Armand, ci a decis către ce obiective de investiţii se vor direcţiona banii.
Primarul Clotilde Armand anunţa, luni, că a depus plângere penală pe numele consilierilor locali PSD - PNL. „În timp ce noi avem ca prioritate Sănătatea şi Educaţia, consilierii PNL - PSD preferă să direcţioneze 10 milioane lei direct către Catedrala Mântuirii Neamului din Sectorul 5 al Capitalei. (...) Coaliţia toxică din Consiliul Local a deturnat alte zeci de milioane lei pentru reconstrucţia şcolilor (ex. Şcoala din Greenfield) şi dezvoltarea Sectorului 1, au tăiat din banii alocaţi pentru modernizarea drumurilor şi de la bazinul olimpic de la Colegiul Tehnic Media către interesele de partid”, afirma Armand.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News