Claudiu Năsui vrea un registru public cu lucrătorii Securității și rudele acestora. Proiectul depus după acuzațiile din moțiunea PSD
Deputatul USR PLUS Claudiu Năsui, ministru al Economiei, a depus la Senat un proiect privind crearea registrului lucrătorilor Securităţii şi legăturilor de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia prin completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, informează Agerpres. Inițiativa a fost anunțată în plenul Senatului, la dezbaterea moțiunii simple împotriva sa.
„În primul rând, se extinde dreptul cetăţenilor şi al presei la informaţiile privind legăturile inclusiv mijlocite cu fosta Securitate ale persoanelor deţinând anumite funcţii sau demnităţi, prin posibilitatea verificării calităţii rudelor de până la gradul al Ill-lea. Totodată, se instituie un registru public al lucrătorilor Securităţii care să permită identificarea sau căutarea acestora, precum şi transparentizarea legăturilor de rudenie ale acestora până la gradul al Ill-lea cu persoanele care ocupă anumite funcţii sau demnităţi în statul roman”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Social democrații susțin în moțiunea simplă depusă la Senat că ministrul Economiei „are în spate securiști”. Senatorii PSD scriu despre Năsui că este „un descendent direct dintr-o încrengătură de relații care își au rădăcinile în fosta Securitate Comunistă!”.
Proiectul poate fi consultat aici.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News