Live

Ciucă: Se zice, asta ne e crucea, asta o ducem. Dar când ajungem, e important să stea în picioare. De dus e ușor, de așezat e mai greu

Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a participat, marți, la un eveniment organizat de PNL la Iași. Aceasta s-a referit, în cadrul unui discrus susținut în fața membrilor de partid, la activitatea guvernamentală și la funcționarea Coaliției. „Nu spun ca s-a făcut totul perfect, s-au făcut și greșeli”, a declarat Ciucă, care a precizat însă că au fost luate măsuri „astfel încât țara noastră să rămână în echilibru și în stabilitate”. „Este important să punem crucea să stea în picioare, de dus crucea e ușor, de așezat e mai greu”, a mai transmis acesta.

„Din punct de vedere a ceea ce am reușit până în acest moment, v-aș ruga să vedeți acest an și jumătate de guvernare ca fiind unul dintre cei mai dificili pe care țara noastră i-a avut de traversat, nu vreau să vorbesc aici despre criza pandemică, nici despre criza energetică, nici despre absolut nimic, pentru că le știți cu toții. Vreau sa vorbesc despre măsurile care au fost luate astfel încât țara noastră să rămână în echilibru și în stabilitate, dar o stabilitate care a avut un oarecare nivel de creștere economică și nu unul oarecare. Am avut o crestere economică, a doua cea mai mare din Europa și am asigurat condițiile necesare astfel încât să putem să evoluăm”, a declarat Ciucă.

Acesta a amintit că potrivit INS și instituțiilor internaționale „România a 19-a cea mai sofisticata si complexa economie a lumii.”

„Sunt chestiuni despre care prea puțini se vorbește. Într-un an de zile în acești parametri, Guvernul a reușit sa aducă la bugetul de stat, fata de anul trecut, în valoare nominală 49 de miliarde de euro. Toata lumea vorbește de linii de finanțare PNRR,  fonduri de coeziune, dintr-un cadru sau altul financiar. Prea puțini vorbesc de fondurile de investiții din banii noștri, ai Guvernului României. Sunt peste 21 de miliarde anul acesta pe care Guvernul i-a alocat pentru investiții. Oameni buni, nu există altă variantă pentru a ne menține trendul și pentru a ne duce în fața cetățenilor să le vorbim despre proiecte, dacă nu vorbim despre investiții care sunt acele oportunități internaționale și ale noastre pe care putem să le facem noi din banii de la bugetul de stat.

Nu exista altă solutie, nu există miracole și minuni în asigurarea creșterii economice decât prin investiții și a face în așa fel încât să asigurăm o creștere economică a economiei capitalului românesc. Am reușit totodată sa asigurăm încrederea investitorilor străini. 10,9 miliarde de euro au fost investiții străine anul trecut în România. Acestea au fost elementele care ne-au asigurat cuvintele pe care le folosim astăzi în fața dumneavoastră pentru că altfel nu aveam despre ce să vă vorbim. Absorbția fondurilor europene, 11,3 miliarde, am absorbit într-un an de zile, o cincime din cât s-a absorbit din momentul în care România a intrat în UE”, a declarat Ciucă.

Prim-ministrul României s-a plâns că Guvernul este criticat și spune că nu au fost comentate anumite „chestiuni” din „decență”.

„Eu nu zic ca am făcut totul foarte bine, dar permament vine și ni se spune ce nu reușim, ce nu am făcut, sunt tot felul de chestiuni care se aruncă în spațiul public iar noi din decență, onestitate nu am comentat și nu comentăm chestiuni din astea pentru ca ne dorim ca cetățeanul român să vadă partea buna și să nu primească acele mesaje prin care să accentuăm temerea într-un context destul de dificil tinând cont de ceea ce se întâmplă în vecinătatea granițelor noastre și să facem în așa fel încât să simtă că instituțiile statului nu fac altceva decât că lucrează responsabil să asigurăm o viață normală și avem proiecte prin care să le dăm speranță că România se dezvoltă, România prosperă”, a mai transmis Ciucă.

Acesta a adăugat că a fost o perioadă dificiă în care a fost greu să planifici ceva și să te poți ține de o planificare.

„Încă o dată, nu spun că s-a făcut totul perfect, s-au făcut și greșeli, au fost decizii care a fost nevoie sa le corectăm. Nu a fost o perioada în care sa planifici ceva și să te poți ține de o planificare într-o modalitate coerentă, în fiecare zi a apărut altceva. Dincolo de gestionarea acestor proiecte foarte mari, a fost nevoie încă o data în fiecare zi să rezolvăm altceva. Nu vreau sa scoatem în evidenta că suntem noi dispuși sa facem eforturi deosebite, nu. Ne-am asumat asta, o ducem. Suntem aici în Iașiul istoric, în leagănul Mitropoliei Moldovei și de multe ori se zice, asta ne e crucea, asta o ducem. Este adevărat, dar în momentul cand ajungem este important să punem crucea să stea în picioare, de dus crucea e ușor, de așezat e mai greu”, a mai declarat premierul. 

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Traficul feroviar, afectat de condițiile meteo extreme: copaci căzuți pe șine în Brașov și Iași

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Partenerii noștri