Live

Ciucă: Se analizează întreg pachetul de măsuri economice. Nu se cade să inducem oamenilor anumite așteptări

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că în prezent se analizează întreg pachetul de măsuri privind energia, combustibilii sau alimentele, însă nu a dorit să dea detalii pentru "a nu oferi oamenilor aşteptări". Ciucă a precizat că săptâmâna viitoare reprezentanţii Comisiei Europene se vor afla la Bucureşti pentru a discuta despre accesarea fondurile europene şi aplicarea măsurilor pentru populaţie şi economie, în actualul context.

"Săptămâna viitoare, după ce discutăm cu Comisia (Europeană) şi calibrăm, aliniem toate aceste măsuri, le vom comunica", a afirmat Ciucă, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL, care s-a reunit la Palatul Parlamentului.

El a precizat că, în prezent, se fac analize la nivelul fiecărui minister pentru identificarea măsurilor necesare.

"În acest moment, există la nivelul fiecărui minister analize prin care să putem să identificăm acele măsuri prin care să sprijinim populaţia vulnerabilă, să sprijinim economia, să sprijinim investiţiile. (...) Toată lumea. M-am referit la populaţia vulnerabilă pentru că ei sunt cei mai afectaţi. Am vorbit de economie, în economie lucrează toţi cetăţenii. Vorbim de investiţii, pentru că avem nevoie de investiţii. Este singura modalitate prin care noi putem să susţinem economic şi financiar tot ceea ce ne-am propus în programul de guvernare. Lucrăm cu Comisia Europeană. Săptămâna viitoare reprezentanţii Comisiei Europene vor veni la Bucureşti astfel încât să putem identifica acele linii prin care să putem să accesăm fondurile europene şi să aplicăm măsurile pe care Guvernul le ia", a explicat prim-ministrul.

Întrebat ce măsuri sunt luate în calcul dintre cele avansate în coaliţia de guvernare, el a răspuns că se analizează întreg pachetul.

"Atât timp cât pe mine nu m-aţi auzit vorbind pe vreo măsură sau alta, apreciez că nu se cade să inducem oamenilor anumite aşteptări. Analizăm întreg pachetul, pentru că orice măsură luăm ea poate să impacteze într-un domeniu anume şi atunci trebuie să găsim un pachet de măsuri echilibrat", a menţionat Nicolae Ciucă.

Referitor la ajutorul solicitat de IMM-uri, transportatori şi distribuitori, el a transmis că toată lumea are nevoie de ajutor. "Analizăm toate aceste aspecte", a mai spus premierul Ciucă.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De la „România trece printr-un moment foarte greu” până la „Au comis-o”. Reacțiile politice după anunțul formării unei noi coaliții

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Elena Lasconi, despre o coaliție cu PNL, PSD și UDMR: Construim un guvern pro-european, să nu punem pe tavă Rusiei țara noastră

Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL. Toată conducerea partidului pleacă. Ilie Bolojan devine președinte interimar

Partenerii noștri