Live

Ciucă: Săptămâna viitoare vom primi avizul pentru cererea de plată numărul 2 din PNRR, probabil cu diminuarea sumei de 140 de milioane

Data publicării:
Sursă foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat joi, după o şedinţă a conducerii partidului cu reprezentanţii liberali din Executiv, că există certitudinea că săptămâna viitoare România va primi avizul pentru cererea de plată numărul doi din PNRR, probabil cu diminuarea sumei de aproximativ 140 de milioane, aferentă celor două jaloane de la Ministerul Energiei care nu au fost încă îndeplinite. El a precizat că a primit garanţii de la ministrul Energiei, Sebastian Burduja, că săptămâna viitoare vor fi finalizate centralele pe cogenerare şi în felul acesta, jalonul va fi îndeplinit şi de asemenea se va relua jalonul privind producerea de hidrogen, conform News.ro. 

Nicolae Ciucă a declarat după şedinţa conducerii PNL că s-au discutat măsurile pentru a îndeplini jaloanele din PNRR. 

„Mă refer la Ministerul Energiei, ştiţi foarte bine că a fost înaintată cererea de plată numărul doi, acolo avem două jaloane care nu au fost încă finalizate, este vorba de centralele de cogenerare, două centrale la Constanţa şi la Craiova, care sunt în proces de finalizare. Am primit garanţii astăzi de la domnul ministru Burduja că săptămâna viitoare acestea vor fi finalizate şi în felul acesta, jalonul îndeplinit şi de asemenea reluarea jalonului privind producerea de hidrogen. Toate aceste aspecte sunt în deplină coordonare cu Comisia şi avem certitudinea că săptămâna viitoare vom primi avizul pentru cererea de plată numărul doi, probabil cu diminuarea sumei de aproximativ 140 de milioane, aferentă celor două jaloane”, a subliniat liderul PNL. 

Ciucă a mai spus că un obiectiv discutat cu ministrul Mediului este rezolvarea problemelor legate de depozitele de deşeuri. „Avem o decizie deja la Curtea Europeană de Justiţie, i-am cerut ministrului mediului ca într-o perioadă scurtă de timp (...) sper ca în cel mult două săptămâni să vină cu un plan concret prin care să putem să discutăm în Coaliţie şi să luăm deciziile necesare ca această problemă a deşeurilor să fie rezolvată” a spus preşedintele PNL. 

Nicolae Ciucă a arătat că tot în responsabilităţile Ministerului Mediului se află şi îndeplinirea jaloanelor din PNRR, unul dintre ele fiind programul de împăduriri. „Există un plan în acest moment, am cerut să fie operaţionalizat şi acolo unde nu se poate să fie revizuit pentru a putea să îl ducem la bun sfârşit”, a afirmat el.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Partenerii noștri