Live

Ciucă: România e o ţară sigură, membră a UE şi a NATO, ceea ce garantează securitatea afacerilor şi investiţiilor

Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia Images

România este o țară sigură, membră a Uniunii Europene și a NATO, ceea ce garantează securitatea afacerilor și investițiilor, transmite premierul Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu comisarul european Paolo Gentiloni, responsabil pentru Economie.

În cadrul discuţiilor a fost evidenţiată şi nevoia utilizării integrate a resurselor europene şi naţionale, astfel încât la nivelul statelor membre UE să poată fi gestionate optim crizele multiple din această perioadă.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali au analizat efectele economice generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, context în care premierul a prezentat eforturile de gestionare a fluxului de refugiaţi din Ucraina, dar şi solidaritatea manifestată faţă de ucrainenii rămaşi în ţara lor.

Totodată, în cadrul dialogului a fost evidenţiată nevoia unor eforturi susţinute pentru ca cetăţenii şi economiile statelor membre să beneficieze de pachetele de sprijin financiar realizate la nivel european.

"Ne concentrăm asupra reducerii impactului creşterii preţurilor la energie şi gaz, precum şi asupra preţurilor bunurilor. Sprijinul nostru acordat economiei are în vedere scăderea inflaţiei şi dezvoltarea ritmului creşterii economice prin investiţii masive, folosirea fondurilor europene şi atragerea investitorilor. România este o ţară sigură, membră a Uniunii Europene şi a NATO, ceea ce garantează securitatea afacerilor şi investiţiilor", a declarat Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

La rândul său, comisarul european pentru Economie a transmis un mesaj de încredere necesară atât investitorilor, cât şi consumatorilor de pe piaţa europeană, arătând că Uniunea traversează această perioadă de criză cu o stare bună la nivel economic şi baze bune de creştere.

Totodată, comisarul Gentiloni a arătat că România se află pe o pistă bună din perspectiva dezvoltării economice, fiind necesar să fie păstrat ritmul de creştere.

"Unitatea şi coeziunea au fost recunoscute ca fiind extrem de necesare în această perioadă la nivel european, pentru a evita creşterea diferenţelor de dezvoltare între statele membre. În acest sens, vor fi luate mai multe măsuri de sprijin în UE, care se vor adăuga utilizării fondurilor puse deja la dispoziţia statelor membre, prin intermediul PNRR, cadrului financiar multianual sau fondurilor de urgenţă", se mai arată în comunicat.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lasconi spune că un fost ambasador SUA, susținător al lui Ciucă, a încercat să o convingă să se retragă din cursa electorală

Ciucă spune că nu a cerut „vreodată” informări legate de întâlnirile lui George Simion cu spioni ruși. „Pentru mine a fost clar”

Ciolacu îi răspunde lui Ciucă: Nu am primit informații că Simion ar fi spion rus sau s-ar fi întâlnit cu spioni

Guvernul s-a împrumutat cu 21 de milioane de euro într-o singură zi de la bănci. Care e valoarea totală a împrumuturilor din noiembrie

Partenerii noștri