Live

Ciucă: România depune toate eforturile pentru a găsi soluţii de furnizare a gazelor necesare Republicii Moldova

Data publicării:
Nicolae Ciucă a avut în septembrie 2002, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul moldovean, Natalia Gavriliţa. Foto: Gov.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul moldovean, Natalia Gavriliţa, prilej cu care demnitarul român a subliniat că România „depune toate eforturile” pentru a găsi soluţii de furnizare, tranzit şi stocare a gazelor necesare Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, în cadrul discuţiilor dintre cei doi oficiali a fost analizat stadiul implementării proiectelor concrete destinate sprijinirii Republicii Moldova, în domenii care vizează aprovizionarea cu energie şi gaz, asigurarea finanţărilor din pachetul de 100 de milioane de euro, precum şi sprijinul bugetar direct de 10 de milioane de euro.

„În privinţa energiei electrice, aceasta urmează a fi furnizată în cadrul infrastructurii de transport existente, urmând ca noi linii de interconectare să fie asigurate pe termen mediu şi lung”, precizează sursa citată.

Totodată, în cadrul întrevederii, prim-ministrul Republicii Moldova a adus în discuţie creşterea tranzitului de camioane la frontieră şi nevoia unor măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului.

„În acest sens, noul punct de frontieră care va fi deschis la Bumbăta-Leova, pe un pod militar de pontoane, şi preluarea traficului de mărfuri pe podul Rădăuţi Prut-Lipcani vor contribui la decongestionarea zonelor aglomerate la punctele existente”, se arată în comunicatul transmis de Executiv.

O atenţie specială, adaugă sursa amintită, a fost acordată de către premierul Nicolae Ciucă sprijinului pe care Guvernul României îl poate oferi în procesul de pregătire pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În context, prim-ministrul Natalia Gavriliţa a făcut o trecere în revistă a stadiului actual al pregătirilor de la Chişinău în acest sens, cu precădere în domeniul justiţiei.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Burduja, despre preluarea E.ON Energie România de către maghiarii de la MVM: Ne vom apăra interesele economice şi de securitate

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Partenerii noștri