Live

Ciucă: Nu avem timp pentru renegocierea PNRR, ar însemna pierdere de timp și resurse. Vom face ajustări

Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă spune că o renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență ar însemna pierdere de timp și de resurse. În schimb, vor fi înlocuite punctual proiecte care nu au șanse să fie terminate la timp, a explicat premierul în ședința de Guvern.

El le-a spus miniștrilor că, în urma discuțiilor cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a convenit ca plafonul de 9,4% pentru pensii să poată fi înlocuit cu „indicatori de disciplină fiscală, având la bază studiul Băncii Mondiale”.

„În ceea ce privește angajamentul nostru pe decarbonare, am convenit că în actualul context este nevoie ca la nivelul UE să se ia măsuri astfel încât să ne asigurăm securitatea energetică. România s-a coordonat și va continua să se coordoneze cu Comisia Europeană, în ansamblul deciziilor care s-au luat și care vor fi luate în continuare pentru a putea să avem garanția securității energetice. În conformitate cu planul propriu privind decarbonarea, anul acesta ar urma ca la 31 decembrie să fie scoase din producție două grupuri energetice, fiecare de câte 300 MWh, grupuri care, așa cum am convenit, să poată să fie trecută în rezerva tehnică, pentru a fi disponibile să fie repornite ori de câte ori va fi nevoie pentru asigurarea energiei și echilibrarea sistemului”, a mai spus premierul.

„Am discutat elementele de infrastructură de trasport, ținând cont de situația în care este necesar să căutăm modalități prin care să se asigure refacerea fluxurilor de aprovizionare”, a adăugat el.

„În principiu, toate aceste discuții au fost agreate în sensul în care modificările de adaptare în interiorul PNRR să poată fi agreate tehnic. De exemplu, în PNRR este asumat să finalizăm magistrala M4 de metrou. Dar, ținând cont că nu este încă un proiect matur și nu există timpul necesar ca până în 2026 să fie finalizat, există posibilitatea ca această magistrală să fie înlocuită cu o alta care să poată să fi finalizată și să asigure absorbția banilor.

Practic, în tot acest ansamblu al discuțiilor convenite, concluzia este că avem nevoie să facem aceste ajustări. Timp de renegociere nu avem, pentru că ar însemna o pierdere atât de timp, cât și de resurse. Practic, angajamentul de a implementa PNRR și de a face în așa fel încât să realizăm întreaga absorbție de fonduri financiare din granturi și din împrumuturi să nu se realizeze în proporție de 100%”, a explicat Ciucă.

„Angajamentul nostru este să facem tot ce este posibil, astfel încât împreună cu staff-ul tehnic de la ministerele de linie, cele care sunt coordonatoare de reformă, și staff-ul tehnic de la Comisie, să agreăm și să găsim acele soluții astfel încât să reușim implementarea PNRR”, a mai spus el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tanczos Barna, propus de UDMR la Finanțe: Vom întări economia. Obiectivul e să asigurăm predictibilitate și credibilitate

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Klaus Iohannis nominalizează luni premierul. Cum arată calendarul pentru alegerea guvernului

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

Partenerii noștri