Live

Ciucă, întrebat dacă se va întâlni, săptămâna următoare, cu lidera USR Elena Lasconi: Mai vedem cum sunt declarațiile viitoare

Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Foto: Profimedia

Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, întrebat dacă se va întâlni cu Elena Lasconi, după ce  l-a criticat și a spus că liberalii l-au convins să nu se mai vadă cu ea, că există disponibilitate pentru dialog, însă nu în această săptămână. Referitor la o posibilă întrevedere cu liderul USR, săptămâna care va veni, Ciucă a precizat „mai vedem cum sunt declarații viitoare”. Despre igienizarea PNL despre care a vorbit Lasconi, acesta a afirmat că „cea mai bună soluție pentru această operațiune au folosit-o românii, la alegerile locale”.

„Acum, cred, dacă nu mă înșel mâine, doamna Elena Lasconi pe care o felicit încă o dată împlinește o lună de când a preluat conducerea partidului USR și cred că în această lună nu a reușit să vadă cu adevărat toată perspectiva de la acest nivel politic. Eu cred că dumneai are în continuare timp și preocuparea necesară să vadă care sunt problemele din interiorul USR și după aceea să dea sfaturi celorlalți lideri politici. Când vine vorba de igienizare, eu cred că cea mai bună soluție pentru această operațiune au folosit-o românii, la alegerile locale. Vedem care este nivelul pentru fiecare dintre noi și mă opresc aici”, a afirmat Nicolae Ciucă, chestionat dacă se va întâlni cu Elena Lasconi și cum este cu igienizarea PNL despre care a vorbit președinta USR care s-a referit la igienizarea de social-democrați, joi la postul B1 TV.

Liderul liberalilor a adăugat că rămâne în continuare „deschis la dialog”.

„Este important să realizeze că PNL este cea mai puternică forță politică de dreapta. Dacă ne uităm un pic în istoria PNL, putem să spunem că este un brand, inclusiv la nivelul UE”, a completat Ciucă.

El a mai spus că „există disponibilitate pentru dialog, dar nu săptămâna aceasta”.

Întrebat dacă întrevederea cu Lasconi ar putea avea loc săptămâna următoare, președintele PNL a răspuns scurt: „Mai vedem cum sunt declarațiile viitoare”.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Firma plătită de PNL pentru campania care l-ar fi ajutat pe Georgescu face plângere penală pentru „atacare cu boți sau clonare”

Partenerii noștri