Live

Ciucă îi pune condiții lui Nicuşor Dan dacă vrea susținerea PNL pentru o nouă candidatură: „Să se înscrie în PNL”

Data publicării:
Înscrierea lui Nicușor Dan în PNL este prima condiție, spune președintele liberalilor. Colaj: Nicolae Ciucă (st) - sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu / Nicușor Dan (dr) - sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, îi pune condiții lui Nicușor Dan pentru a mai primi susținerea liberalilor la alegerile locale din 2024. Președintele PNL a declarat, joi, la un post de radio, că dacă Nicuşor Dan mai vrea suportul partidului pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei, are o singură soluţie, să se înscrie în PNL, notează News.ro.

Nicolae Ciucă a răspuns unei declarații recente a lui Nicușor Dan care a spus că își dorește să candideze la alegerile locale 2024, pentru un nou mandat la PMB, ca independent susținut de partidele de dreapta.

„Discuţia cu Nicuşor Dan este mai veche, dumnealui a candidat la Primărie şi cu susţinerea PNL (..) Astăzi, PNL are şi capacitatea administrativă, pentru că, dacă ne uităm la ce au realizat administraţiile liberale, este necesar să vorbesc despre ce a făcut Emil Boc la Cluj, ce a făcut Ilie Bolojan la Bihor, Ion Dumitrel, în Alba, Gheorghe Flutur la Suceava. PNL a demonstrat că are capacitatea să administreze şi local şi regional, ca atare nu putem să nu avem un candidat în Bucureşti”, a spus preşedintele PNL, despre susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei într-un interviu la RFI.

Nicolae Ciucă a continuat: „Dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea PNL, are o singură soluţie, să se înscrie în PNL.”

Preşedintele PNL a precizat că este prima condiţie pentru ca partidul să îl susţină pe Nicuşor Dan, iar după ce se îndeplineşte, „mai vedem şi celelalte condiţii”.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat, întrebat marţi dacă a discutat cu Nicolae Ciucă pentru a se înscrie în PNL, că a avut discuţii cu Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi cu Nicolae Ciucă. El a adăugat că strategia sa este să rămână independent şi să solicite sprijinul partidelor de dreapta, pentru ca PSD să nu câştige în Bucureşti.

„Am avut câteva discuţii cu domnul Ciucă, câteva discuţii cu domnul Drulă, cu domnul Tomac. Suntem oameni politici. Discutăm. În opinia mea, există o singură chestiune, aceeaşi care a fost în 2020, aceeaşi care a fost în 2016 - dreapta va avea un candidat unic sau nu. Dacă dreapta va avea candidat unic, va câştiga. Nu va avea candidat unic, va câştiga PSD. Cred că pentru marea majoritate a votanţilor de dreapta, care ne-au spus acelaşi lucru în 2020, este ca dreapta să aibă un candidat unic”, a spus Dan.

Primarul Capitalei a mai declarat că a fost votat de „oameni care susţin dreapta, fără să fie simpatizanţi ai acestor partide” și a precizat că are o relaţie foarte bună cu PMP în Consiliul General şi cu celelalte partide de dreapta care nu sunt reprezentate în Consiliul General.

„E foarte greu să ne gândim că un candidat al unuia dintre aceste partide poate să câştige şi, atunci, strategia mea este de a-mi păstra independenţa şi de a solicita sprijinul partidelor de dreapta, pentru a nu lăsa PSD în Bucureşti”, a mai afirmat Nicuşor Dan, întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, dacă a discutat cu Nicolae Ciucă în vederea înscrierii în PNL.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan, după referendumul local: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

Nicolae Ciucă: „Avem doar estimări. După ce avem rezultatele finale, vom lua și o decizie”

Alegeri prezidențiale 2024. Apelul lui Rareș Bogdan pentru liberali: Nu vă lăsați manipulați. Bătălia e între doi candidați de dreapta

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Partenerii noștri