Live

Video Ciucă: Avem cantitatea necesară de gaze ca să putem trece iarna. Popescu: Fluxurile de intrare în țară sunt în parametri normali

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă în ședință de guvern. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a transmis miercuri, în ședința de Guvern, că România are cantitatea de gaz necesară pentru a putea trece iarna. La rândul lui, ministrul Energie, Virgil Popescu, a spus că fluxurile de intrare în țară a cantităților de gaze naturale sunt în parametri normali. 

"În momentul de față continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii, am reușit să atingem 70%, ceea ce e foarte încurajator pentru realizarea obiectivului, astfel încât să ne asigurăm că avem cantitățile necesare de gaze pentru iarna 2022 – 2023

Sunt convins că, așa cum ne-am asumat prin demersurile pe care Ministerul Energiei continuă să le facă vom avea garanția unei aprovizionări continue în perioada următoare.

Putem să transmitem un mesaj cât de poate de clar că pentru cetățenii țării noastre și pentru economia românească avem cantitatea de gaz necesară să putem trece iarna.

Săptămâna trecută am înființat un comitet interministerial care are ca obiectiv principal asigurarea rezilienței energetice pentru perioada următoare și concretizarea investițiilor în energie.

Sunt demersuri care au început să funcționeze", a declarat Nicolae Ciucă.

La rândul lui, ministrul Energiei Virgil Popescu a preciza că se estimează că în septembrie România va ajunge la capacitatea de înmagazinare de gaze naturale de 80%: "Continuăm să înmagazinăm. Fluxurile de intrare de gaze în România sunt în parametri normali, nu sunt probleme cu intrarea sau aprovizionarea cu gaze în acest moment. Pot să existe situații punctuale în piață, cei care trebuie să vegheze asupra pieței iau decizii de verificare".

În ceea ce privește investițiile în energie, ministrul a spus că sunt foarte multe proiecte depuse, care acum sunt evaluate.

"A fost dublat numărul de proiecte față de valoarea inițială, avem proiecte de peste un miliard de euro depuse, suntem în evaluare.

Suntem convinși ca acest apel de proiecte va avea succes", a afirmat Virgil Popescu.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tribunalul obligă autorităţile să comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep. Reacția Ministerului Energiei

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Partenerii noștri