Live

Cioloș propune un proiect prezidențial susținut de o coaliție mai largă: Să nu ajungem în turul doi cu Ciolacu și Simion

Data actualizării: Data publicării:
Dacian Cioloș susține că numele lui Victor Ponta apare de 161 de ori în cererea inițială de despăgubiri a Gabriel Resources, iar al lui nici măcar odată. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloș a declarat sâmbătă că e nevoie și de un proiect prezidențial care să fie susținut de o coaliție mai largă pentru a nu ajunge în turul doi cu Marcel Ciolacu și George Simion.

”E necesară toată deschiderea pentru un proiect politic care să includă susținerea unui proiect prezidențial serios și care să strângă laolaltă forțele politice responsabile.

În loc să alegem răul cel mai mic, în loc să alegem între Simion sau Ciolacu, cred că e timpul să alegem pe cineva care spune clar ce vrea el să facă în calitate de președinte al României și cum vrea să facă asta și care e proiectul său. Pe Ion Iliescu l-am votat ca să nu iasă Vadim Tudor. Pe Traian Băsescu, ca să nu iasă Adrian Năstase sau copia acestuia, Mircea Geoană care, tineți minte, a mai încercat o dată. Pe Klaus Iohannis l-am votat ca să nu iasă Victor Ponta.

Poate a venit timpul să votăm și un proiect prezidențial, nu doar un om. Dacă strângem rândurile și în acest proiect politic există și alți oameni serioși care își doresc să candideze la prezidențiale, propun să avem alegeri primare înainte de a intra cu candidaturi oficiale la Președinție. Sunt multe lucruri care ne unesc, haideți ca înainte să ne prezentăm candidaturile oficiale să organizăm aceste ”open primaries”, deschise și pentru cei care sunt în partidele care ne susțin, dar și pentru cei care așteaptă un proiect, o alternativă, care așteaptă să vadă că se întâmplă ceva structurat, coerent și cu viziune”, a declarat Dacian Cioloș, la evenimentul “Reperul nostru: România europeană”, a declarat Cioloș la evenimentului “Reperul nostru: România europeană”.

Dacian Cioloș vorbește la evenimentul organizat de partidul REPER în București. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

”De 30 de ani vorbim dacă să fie sau să nu fie PSD-ul, un continuator al statului comunist care ar vrea să controleze mediul de afaceri, care ar vrea să controleze ONG-urile, care trăiește într-un mod de comunicare în care una zicem și una decidem noi în spate. Asta a făcut ca 5 milioane de oameni să prefere să trăiască în afara României pentru că nu au mai suportat nedreptatea. Acesta fiind momentul în care ne aflăm, cu același PSD care conduce și vrea să conducă în continuare România, este obligația fiecăruia dintre noi de a colabora și de a găsi o alternativă pentru ca în alegerile care vor veni să nu mai avem PSD la putere după 2024. Fiecare dintre noi am făcut greșeli și avem responsabilitatea lor dar trebuie să avem energia, determinarea și înțelepciunea să contruim acele înțelegeri politice pentru ca în 2024 să nu câștige PSD”, a spus primarul general al Capitalei Nicușor Dan.

Dacian Cioloș și Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

”Acum, mai mult decât oricând, e nevoie de o Românie unită și puternică. Am fost dezbinați de prea multă vreme, am fost singuri pe cont propriu și e nevoie ca fiecare dintre noi să contribuie la un plan mai mare. E momentul ca forțele politice și oamenii care vor în mod real binele României să facă acest pas spre a strânge rândurile”, a susținut la rândul său Ramona Strugariu, co-președintă a Partidului REPER.

”Va veni o vreme când vom putea sta cu familiile noastre acasă și să putem avea încredere că avem o guvernare care lucrează în interesul nostru. Dar astăzi nu este acel moment. Nu ne mai permitem să stăm izolați pentru că suntem într-o menghină între o guvernare rentieră care crește birurile și niște politicieni iresponsabili care urmează agenda Rusiei, cu mesaje cvasi fasciste, și care întrețin ura în societate. Astăzi trebuie să proiectăm un viitor care are repere europene și doar împreună și prin unitate putem obține asta”, a declarat Dragoș Pîslaru, copreședinte al Partidului REPER.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”. Oamenii, nevoiți să meargă două ore prin pădure până la urne

Selly încurajează tinerii să meargă la vot: „Gândiți-vă la viitorul vostru”. Are însă și un avertisment

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Dezvăluiri privind un nou zbor privat Nordis care l-a avut la bord pe Marcel Ciolacu. Unde a fost liderul PSD

Partenerii noștri