Live

Ciolacu vrea modificarea Constituției privind durata mandatului aleșilor locali și cel al președintelui României

Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD Marcel Ciolacu, reales în funcție la Congresul de sâmbătă al partidului, consideră că ar trebui modificată Constituția astfel încâr să fie crescut la cinci ani mandatul aleșilor locali, așa cum are și președintele României, ori să fie micșorat la patru ani mandatul șefului statului, scrie Agerpres.

El a fost întrebat, la finalul Congresului PSD, dacă se gândeşte să schimbe Constituţia, în cazul în care va ajunge preşedintele României, astfel încât şeful statului să aibă un mandat mai scurt, respectiv patru ani, în loc de cinci ani, cât este acum mandatul.

„Categoric. Vedeţi, după, cred că 20 de ani, s-a reuşit să avem toate alegerile în acelaşi an. Cred că nu e bine nici într-un singur an să fie toate alegerile, dar măcar să suprapunem doi ani consecutivi să fie toate alegerile. Dar consider că nu e problemă, ori mărim autorităţile locale la cinci ani, ori micşorăm la preşedinte. Nu putem să fim unii mai altfel decât alţii”, a precizat liderul PSD.

El a fost chestionat şi despre reducerea numărului de parlamentari, având în vedere că, potrivit celui mai recent recensământ, populaţia României a scăzut.

„Este o lege, care se va pune în aplicare. În momentul în care populaţia României scade, sunt mai puţini parlamentari. La următorul exerciţiu electoral va interveni această schimbare, fiindcă se aplică de la următorul exerciţiu electoral. Nu mai trebuie să venim noi, e o lege, cu adevărat trebuie respectată”, a mai spus Ciolacu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coaliția încearcă să depășească blocajul din negocieri. Ilie Bolojan: „Premierul, propus de PSD”. Deciziile luate azi-dimineață

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri