Live

Ciolacu, mesaj pentru românii din străinătate: „Vă cer iertare că n-am fost în stare să vă ţinem acasă”. Ce spune despre Schengen

Data publicării:
Marcel Ciolacu spune că „fiecare trecere definitivă peste graniţă a unui român este un eşec pentru această ţară”. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un eveniment organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. „Fiecare trecere definitivă peste graniță a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare”, afirmă premierul.

„Mi-am amintit de fratele meu care, imediat după Revoluţie, a plecat în Germania, ca mulţi alţi români, în căutarea unei vieţi mai bune. Simt acum, aşa cum am simţit şi atunci, că nu a fost nicio sărbătoare la noi în familie. Ne-a fost tuturor greu şi mamei, cred, aproape imposibil, văzând plecarea unui băiat cu singura nepoată pe care o avea şi urma să-i vedem doar în fotografii sau să-i auzim doar la telefon. Cu adevărat a fost sărbătoare doar când s-au întors acasă. Adevărul este că de 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul. Organizăm evenimente, spunem discursuri, facem poze şi apoi fiecare îşi vede de viaţa lui, noi aici şi dumneavoastră, dincolo, în alte ţări”, şi-a început premierul Marcel Ciolacu discursul, duminică seară, la un eveniment organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni.

Ciolacu spune că „fiecare trecere definitivă peste graniţă a unui român este un eşec pentru această ţară”

Ciolacu afirmă că „fiecare trecere definitivă peste graniţă a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare”.

„Fiecare mamă, fiecare frate, fiecare soră sau nepot care pleacă lasă un gol imens, atât în familia care rămâne să sufere, cât şi în comunităţile din care fac parte. Iar gol cu gol, cu gol, ajung să formeze un imens abis în sufletele şi în sufletul acestei naţiuni. Iar asta nu poate fi deloc o sărbătoare”, a adăugat premierul.

Potrivit acestuia, „acesta este principalul eşec al clasei politice româneşti de după Revoluţie”.

„Vă rog să-mi permiteţi să vă cer scuze pentru că n-am putut mai mult şi mai bine. Vă cer iertare că n-am fost în stare să vă ţinem acasă”, a mai spus Ciolacu.

Ciolacu vrea ca România să adere la Schengen în acest an

Premierul s-a referit şi la demersurile făcute pentru a îmbunătăţi viaţa românilor din străinătate, dar şi la aderarea la Schengen.

„Însă, cu siguranţă, cea mai mare realizare va fi în acest an, când România va adera complet la Spaţiul Schengen. Ştiţi foarte bine calvarul pe care trebuie să-l înduraţi an de an la graniţă, când vreţi să vă întoarceţi acasă de sărbători. Eu consider aceasta o umilinţă, iar românii nu au niciun motiv pentru care să fie umiliţi şi să nu primească ce li se cuvine (…) Anul acesta trebuie să facem dreptate până la capăt şi să intrăm şi cu graniţele terestre”, a mai declarat prim-ministrul României.

Acesta s-a referit şi la eliminarea vizelor pentru Statele Unite ale Americii, dar şi la demersurile pe care autorităţile din România trebuie să le facă pentru ca românii să nu mai plece.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri