Live

Ciolacu: Dîncu va ocupa „portofelul” Apărării. Despre cum a fost desemnat ministrul economiei: Nu așa funcționează? Te recomandă șeful

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD Marcel Ciolacu. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Liderul PSD Marcel Ciolacu a explicat luni, după validarea miniștrilor PSD din Guvernul Ciucă, de ce partidul l-a propus pe Vasile Dîncu la minsterul Apărării. Acesta a explicat că deși Ardealul nu este un fief electoral PSD, trebuie sa se gaseasca un reprezentant al acesti regiuni în Guvern. În momentul în care vorbea despre nominalizarea făcută, Ciolacu a încurcat portofoliul cu portofelul.

Legat de faptul că Mihai Tudose s-a opus în ședința PSD ca Dîncu să fie ministru, președintele PSD a spus: „Colegul și prietenul meu Mihai Tudose a avut o opinie în cadrul Consiliului Politic Național. Și este normal să aibă și altă opinie decât majoritatea. În schimb decizia majoritară a fost ca domnul Dîncu să fie desemnat din partea PSD să ocupe portofelul de ministru al Apărării”.

De asemenea, întrebat despre relația sa cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu a spus: „Intimă, sentimentală? Ce fel de relație, că nu am înțeles. Nu avem nici afaceri, nu suntem nici prieteni de familie, suntem cunoștințe. Nu am fost cu domnul Ciucă la o aniversare, la un pahar de vin sau vreun concediu. Ne cunoaștem de când eram viceprimar la Buzău și am avut o relație instituțională.”

Marcel Ciolacu a explicat cu greu și ce îl recomandă pe viitorul ministru al Economiei pentru a ocupa această poziție. Marius Humelnicu, în prezent senator, a fost fotbalist până în 2007, city manager în Galați și secretar de stat în Ministrul Transporturilor.

„Vorbiți de domnul Humelnicu? Senatorul de Galați? Care este președintele comisiei de....IT din Senat, comisie decizională? Am înțeles că este inginer și are toată susținerea noastră pentru acest domeniu. Veți vedea, va veni în fața dumneavoastră și veți afla. Sper să fie un ministru pe așteptările românilor”.

Întrebat cine l-a recomandat, Ciolacu a răspuns: „A venit din partea organizației Galați. Așa funcționează un partid. Pe dvs. când vă urcă în trepte, nu e același sistem? (n.red. Jurnalist: Nu). Vă recomandă șeful”.

Citește și Surse: Olguța Vasilescu: „Bravo, Marcele! Ai luat și banii de pe pieptul mortului”. Stănescu: „Ești mai bun negociator ca Hrebenciuc”

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Dezvăluiri privind un nou zbor privat Nordis care l-a avut la bord pe Marcel Ciolacu. Unde a fost liderul PSD

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Ultima explicație a lui Ciolacu în cazul zborului cu avionul privat Nordis: „Eu cu fiul meu am vrut și noi să avem o aroganță”

Partenerii noștri