Live

Ciolacu despre secretarul de stat dat afară: Am renunțat la certificatul de revoluționar, să mă lase naibii în pace, ce vor de la mine?

Data actualizării: Data publicării:
Premierul spune a renunţat la dosarul său de revoluţionar, precum şi la privilegii. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi seară, la România TV, că fostul prim-ministru Nicolae Ciucă a solicitat un control la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari şi că în urma acestui control a fost solicitată schimbarea din funcţie a secretarului de stat Mihai Dodu. Ciolacu spune că decizia nu are nicio legătură cu dosarul său de revoluţioar, el renunţând la acest statut.

„Eu am fost votat în Parlament să fiu prim-ministrul României. Când am ajuns în prima mea zi de lucru în Palatul Victoria am citit în presă că domnul de la Secretariatul General pentru Revoluţionari a luat decizia că dosarul meu nu e... Am înţeles. Zic, funcţionează în sfârşit România, uite, trăim într-o ţară democratică. Nu îl cunoşteam pe om, nu îl cunosc nici acum. Nu m-am interesat, nu l-am sunat, nu l-am întrebat pe dânsul. A cerut să vină la mine în audienţă, nu îmi aduc aminte să fi vorbit cu domnia sa”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, la România TV, întrebat de ce l-a demis pe Mihai Dodu.

Premierul afirmă că are ce povesti nepoţilor săi despre cum a luptat în timpul Revoluţiei din 1989, că a renunţat la dosarul său de revoluţionar, dar şi la privilegii.

„Am vorbit cu avocatul meu, am renunţat la orice fel de judecată. Colegii mei din Buzău ştiu ce am făcut, am ce povesti nepoţilor mei. Nu am luat nicio indemnizaţie. A fost un hectar de pământ pe care pe urmă l-a luat alt coleg de-al meu revoluţionar. Mi-a venit titlul de la Prefectură, nu am cerut niciodată nimic, salariu, pensii, plătesc impozite”, a spus Ciolacu.

„Nu am nicio treabă cu certificatele. Am fost participant la Revoluție în 1989 cu alți colegi de-ai mei, eram toți tineri de 20 de ani, vorbim și acum, ani de zile ne întalneam pe 21 decembrie la un pahar de vin să povestim zilele respective. Nu mi-e rușine de lucrul ăsta, dar să ajunga cineva să mă șantajeze să nu fie schimbat? Nu am nicio treabă, am o recomandare a Corpului de Control, nu mai am treaba cu certificatul, am renuntat, am dat la notar, am oprit procesele, să mă lase naibii în pace, ce vor de la mine? Eu nu am văzut dosarul meu niciodată în viața mea! Sunt declarații date de mine la 21 de ani, nu am văzut niciodata dosarul! Ah, că vrem să însăilăm? Sunt obișnuit!”, a mai spus premierul

Ciolacu a explicat că fostul prim-ministru, Nicolae Ciucă, a solicitat un control la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari când încă era în funcţie, dar controlul s-a încheiat după rotativa guvernamentală.

„Fostul premier, Nicolae Ciucă a solicitat un control la Secretariatul pentru Revoluţionari, iar şeful corpului de control a recomandat schimbarea secretarului de stat. (...) Nu mai am nicio treabă cu certificatul, am renunţat”, a menţionat Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, cel care a iniţiat respingerea cererii prim-ministrului de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989. Funcţia va fi preluată de Sever-Romulus Stana.

Editor : L.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Dezvăluiri privind un nou zbor privat Nordis care l-a avut la bord pe Marcel Ciolacu. Unde a fost liderul PSD

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Ultima explicație a lui Ciolacu în cazul zborului cu avionul privat Nordis: „Eu cu fiul meu am vrut și noi să avem o aroganță”

Partenerii noștri