Live

Când anunță Ciolacu dacă va candida la alegerile prezidențiale: „Lăsaţi-mă întâi să stau de vorbă cu fiecare coleg în parte”

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos/George Călin

Consiliul Politic Naţional al PSD s-a întrunit vineri pentru a discuta despre candidaturile din interiorul formaţiunii. Marcel Ciolacu, liderul partidului, a spus după ședință că va face un anunţ privind eventuala candidatură la Cotroceni după ce va discuta cu fiecare lider de filială.

ACTUALIZARE Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că a stabilit cu colegii săi că o eventuală candidatură a sa la preşedinţie nu va fi aflată de pe Facebook sau de la televizor, menţionând că va face un anunţ după ce va discuta cu fiecare lider de filială.

„A fost un Consiliu Politic Naţional mai mult tehnic, cu toate procedurile şi calendarul de depunere a candidaturilor, a moţiunii pentru partid, calendarul de depunere a candidaturii pentru susţinerea candidatului PSD la funcţia de preşedinte”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul PSD, potrivit Agerpres.

Legat de candidatura sa la preşedinţie, Marcel Ciolacu a spus: „Am stabilit cu colegii mei că o eventuală candidatură a mea nu o vor afla nici pe Facebook, nici la televizor, în primul rând va fi discutată în interiorul partidului”.

El a precizat că „în acest weekend va discuta cu fiecare în parte la telefon”.

Întrebat ce l-ar împiedica să candideze, Ciolacu a răspuns: „Opiniile colegilor mei”.

„Am această datorie de a avea discuţii pentru că sunt preşedintele Partidului Social Democrat şi am anunţat că voi candida pentru un nou mandat. Vom stabili cu colegii când, lăsaţi-mă întâi să stau de vorbă cu fiecare coleg în parte”, a mai spus Ciolacu, întrebat dacă va face un anunţ în weekend.

Știrea inițială

Întrebat la sediul central al PSD dacă îşi va anunţa colegii despre intenția de a candida sau nu la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a spus: „O să fie o discuţie, e normal”.

„Am intrat în zona statutară. Astăzi aprobăm care sunt condiţiile să te înscrii, care sunt condiţiile pentru partid, cum mergem cu moţiune la candidaturile în interiorul partidului, o să vin cu o echipă. Normal că doresc şi schimbări în această echipă, de aceea am dorit să o extindem cu patru vicepreşedinţi pe domenii, fiindcă au trecut două rânduri de alegeri - locale şi europarlamentare - şi e normal să ţin cont de acest lucru”, a declarat liderul PSD, înaintea reuniunii, potrivit Agerpres.

El a adăugat că nu a existat până acum nicio solicitare din partea unui independent să candideze din partea PSD.

„A fost o discuţie în interior, am avut cu colegii mei această discuţie. Cu toţii am lăsat această portiţă deschisă. Până in acest moment, şi am intrat pe ultima sută, nu a existat nicio solicitare a unui candidat independent să candideze din partea PSD”, a arătat Ciolacu, întrebat dacă ar putea exista o schimbare de regulament în privinţa posibilităţii înscrierii candidaţilor independenţi.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan spune că a decis cu cine votează la prezidențiale: „Eu tot timpul am votat util”

Ciolacu s-a înfuriat după ce a fost întrebat din nou de zborul cu avionul Nordis

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Partenerii noștri