Ciolacu anunță că PSD intenționează să intre în grevă parlamentară
Urmează și greva parlamentară, anunță președintele PSD, Marcel Ciolacu. El apreciază că Ludovic Orban a făcut un abuz pentru că nu a programat la vot moţiunea împotriva ministrului Vlad Voiculescu în termenul regulamentar: „Vom merge la CCR, act premergător schimbării din funcţie”, potrivit Mediafax.
„Urmează şi greva parlamentară. Este tot un instrument”, spune la Antena 3 Marcel Ciolacu.
La întrebarea moderatorului dacă ia în calcul și acest tip de protest, liderul PSD a răspuns: „Categoric. Mergem la comisii şi Opoziţia nu mai merge la plen. O să vorbim şi cu cei de la AUR, dacă tot nu contează Opoziţia”.
Totodată, el îl critică pe președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, pentru că nu a programat la vot moţiunea împotriva ministrului Vlad Voiculescu în termenul regulamentar.
„Vom face la Curte şi vom aştepta dacă preşedintele Camerei Deputaților (Ludovic Orban - n.r.) a încălcat regulamentul şi a făcut un abuz. Este act premergător schimbării din funcţie”, conchide Ciolacu.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News