Live

Ciolacu amenință cu plângeri penale: „Au alocat bani doar pentru primarii lor”. Orban: „PSD să tacă pe subiectul ăsta”

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu susține că județele conduse de PSD nu au primit bani din buget. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni că va face plângeri penale pentru alocarea unor sume de bani către administrațiile locale din Fondul de Rezervă al premierului, dar și pentru introducerea unei anexe în bugetul pentru 2021 prin care sunt alocate fonduri „discreționar”. Ciolacu susține că administrațiile conduse de PSD nu primesc bani.

„Am avut o discuție cu juriștii. Știm că anul trecut, domnul Orban cu domnul Cîțu au folosit banii din fondul de rezervă pentru mită electorală. Au dat bani către PNL. Înainte de alegeri au mutat aproape 2 miliarde către autoritățile locale ale PNL. Fondul de rezervă are cu totul și cu totul altă destinație: calamități, intervenții de urgență, nu pentru mită electorală. Au venit acum cu o faimoasă anexă, pentru prima oara în 30 de ani, cu alocări de 380 de milioane numai către cele trei formațiuni politice care formează coaliția. Împreună cu colegii mei am hotărât să facem plângeri penale la toți prefecții care au fundamentat cheltuielile din fondul de rezervă din timpul Guvernului Orban și Guvernul Ciucă. Vrem să facem plângeri clare la toți miniștrii care au avizat aceste cheltuieli prin HG. Vrem să știm cum a trecut prin ședința de guvern această anexă la buget, pentru că aici vorbim de banii noștri strânși din impozite și taxe”, a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD susține că județele conduse de PSD nu au primit bani, în timp ce acolo unde sunt administrații conduse de PNL, USR PLUS sau UDMR sunt direcționate resurse financiare.

„Exemple ale acestei măgării pe care niciun partid nu și-a permis-o în 30 de ani. Județul Covasna a primit 21 de milioane, e cel mai mic județ din România. La Dâmboviță cu o populație dublă s-au dat 600 de mii de lei. Dolj primește de 5 ori mai puțin. La Brașov unde e primar USR, nu discut necesitatea, dar primește de 4 ori mai mult decât Teleorman sau de 30 de ori mai mult decât Ialomița. Toate județele care nu au primit nimic sau au primit sume derizorii, sunt conduse de către administrații PSD. Este evidentă infrațiunea, vom face totate demersurile necesare”, spune președintele PSD.

Ciolacu spune că liderii din teritoriu vor să vină să protesteze la Palatul Cotroceni. Acesta a mai declarat că PSD ia în calcul să atace bugetul la Curtea Constituțională.

„PSD ar trebui să tacă pe subiectul ăsta”, susține președintele PNL, Ludovic Orban.

„PSD ar trebui să tacă pe subiectul ăsta pentru că PSD a alocat banii după culoarea politică și a discriminat oamenii. M-aș abține în locul lor la declarații politice. Au alocat predominant către primării PSD prin programele de dezvoltare locală sau bani alocați prin Consiliile Județene”, spune Orban.

De asemenea, Ludovic Orban a avut discuții zilele trecute cu primarii despre un nou program PNDL. La întâlnire, primarii PSD s-au plâns de alocarea banilor. Primarii au fost încurajați să discute cu ministrul Fondurilor Europene pentru că prioritățile lor să fie incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență.

 

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Șucu i-a convins! Apariția misterioasă a fraților miliardari alături de patronul Rapidului. Cum au fost surprinși

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Nicuşor Dan: Votanţii PSD sunt raţionali. Între mine şi un reprezentant al curentului populist cred că mulţi mă vor vota pe mine

Kelemen Hunor face un apel la partenerii de coaliţie să revină la masa negocierilor: „Orice altă variantă este variantă proastă”

Scăderi pe Bursa de la Bucureşti, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare

Partenerii noștri