Live

Ciolacu: Am plecat la negocieri pentru 7 miliarde, au ajuns domnii Ghinea și Oros la 3,8 și s-au întors cu 0 euro pentru agricultură

Data publicării:
Președintele PSD Marcel Ciolacu. Foto: INQUAM Photos/Sabin Cirstoveanu

Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la o conferință de presă susținută la Craiova, că România a plecat la negocierile de la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde pentru agricultură, iar ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea ministrul Agriculturii, Adrian Oros s-au întors cu zero euro pentru acest domeniu. Liderul PSD a precizat și că va continua să critice Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

"Europa ne creează aceste oportunităţi, dar dacă noi trimitem documente pe care nu le citim, documente făcute de către companii private ca pe urmă să acceseze aceste fonduri sau aberaţii cum sunt 133.000 de euro pentru formarea unui singur om, de parcă l-am trimite pe Marte şi de asta se justifică această sumă imensă. Sunt ferm convins că altfel ar fi arătat acest PNRR. Deoarece nu au vrut un dialog cu autorităţile locale s-a ajuns ca să fim iarăşi ruşinea Europei. O să continui să critic acest PNRR. Chiar vorbeam cu domnul senator Preoteasa cât de mult ar fi însemnat pentru Dolj să fi prins acele sume pentru irigaţii, cum am prins Polonia, Ungaria, Bulgaria. Am plecat la negocieri la Bruxelles cu Comisia cu o solicitare de şapte miliarde, au ajuns domnul Ghinea şi cu domnul Oros la 3,8 miliarde şi s-au întors cu zero euro pentru agricultura românescă”, a declarat Marcel Ciolacu, în conferința susținută la Craiova.

Președintele PSD a spus că Adrian Oros ar trebui să plece de la Ministerul Agriculturii. 

"Cred că la primul pas ar trebui ca domnul Oros să plece de la minister și acolo să vină un profesionist adaptat noilor cerințe. Nu poți să mergi la Bruxelles cu planurile lui Ceaușescu și să faci agricultură în 2021 cum se făcea în anii ‘60! Există alte sisteme, în primul rând de protejare a mediului, și s-au dovedit eficiente. Repet, Polonia a reușit să prindă în PNRR sume pentru irigații, Bulgaria, Ungaria, nu mai vorbim de Spania, Portugalia, deja sunt fruntașe. 

Citește și: Oros, după respingerea planului pentru irigații: Noi la Agricultură ne-am făcut treaba. Ministerul Fondurilor Europene a discutat cu CE

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România a încasat 1,9 miliarde de euro din fondurile structurale UE 2021-2027. Rata de absorbție e de 6,11%

Asistența consumatorilor de droguri va fi transferată în sistemul sanitar. Ciolacu: „Au nevoie de sprijin, nu să-i băgăm în pușcărie”

Marcel Ciolacu, mesaj în engleză după anunțul aderării la spațiul Schengen

Fără ei. De ce Iohannis & co trebuie să plece acum

Partenerii noștri