Live

Cine vor fi purtătorii de cuvânt pe durata preşedinţiei Consiliului UE

Data publicării:

Directorul general în Ministerul Afacerilor Externe Doris Mircea şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, au fost desemnaţi purtători de cuvânt pe perioada exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, anunță un comunicat Guvernului.

Foto: gov.ro

Doris Mircea este diplomat de carieră cu rang de ministru plenipotenţiar, coordonator al Direcţiei Comunicare, Promovare şi Organizare din cadrul Unităţii pentru Pregătirea Preşedinţiei României la Consiliul UE a MAE, potrivit comunicatului citat de Agerpres. Din 2002 a activat în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE de la Bruxelles, ca purtător de cuvânt, responsabil pentru afaceri culturale, educaţie, cercetare, diplomaţie publică şi strategia de comunicare. În 2008 a revenit în ţară la conducerea Direcţiei Comunicare, fiind numită, în 2010, purtător de cuvânt al MAE. Este doctor în sociologie (tema comunicarea în diplomaţie) şi a absolvit Master of Arts in International Politics la ULB, Bruxelles.

Nelu Barbu este consilier de stat al prim-ministrului şi purtător de cuvânt al Guvernului începând cu februarie 2018. Nelu Barbu are o experienţă de 15 ani în mass-media şi comunicare publică, precizează comunicatul amintit.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban vrea ca România și Bulgaria să intre complet în spațiul Schengen până la finalul anului

Este oficial: Comisia Europeană va boicota președinția Ungariei la Consiliul UE, din cauza vizitelor lui Orban în Rusia și China

Cine este noul comunicator al Patriarhiei Române, înlocuitorul lui Vasile Bănescu

Viktor Orban anunţă că va propune UE politica sa restrictivă împotriva imigraţiei ilegale, după ce a preluat șefia Consiliului

Partenerii noștri