Live

Ce i-a spus ministrul austriac de interne lui Bode: „Lucian, eu sunt un prieten al României și așa voi rămâne”

Data actualizării: Data publicării:
Lucian Bode și ministrul de interne austriac Gerhard Karner. Foto: Lucian Bode/ Facebook

Ministrul de interne Lucian Bode a declarat, luni, la Parlament, că în întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său austriac pe 23 noiembrie la Viena, Gerhard Karner i-a spus „Lucian, eu sunt un prieten al României și așa voi rămâne” și că poziția Austriei privind extinderea Spațiului Schengen „nu este împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu funcționează”.

„Niciun semnal din partea Austriei, din partea domniei sale, nu a fost dat României. Mai mult, la întâlnirea din 23 noiembrie de la Viena, în prezența colegilor mei de la MAE și a colegilor domniei sale, s-a ridicat în picioare la masă și a spus: «Lucian, eu sunt un prieten al României și așa voi rămâne. Această poziție a mea nu este împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu funcționează. Și dacă acest sistem nu funcționează, atunci eu nu sunt de acord să fie extins»”, a declarat Lucian Bode la Parlament.

Întrebat dacă speră să fie abordat din nou subiectul în timpul președinției cehe la Consiliul UE sau dacă va ajunge pe masa oficialilor europeni în timpul următorului mandat al președinției rotative, când va fi Suedia titular, ministrul de interne a răspuns: „Chiar după ce votul a fost dat, la propunerea Poloniei, ministrul ceh Rakusen, care deține președinția Consiliului UE, a întrebat dacă nu există procedură legală de a repune pe ordinea de zi chiar în timpul ședinței Consiliului JAI din data de 8, iar opinia serviciului juridic al Comisiei a fost una cât se poate de clară: dacă există unanimitate, acest lucru se poate întâmpla. Repunerea pe ordinea de zi a acestui subiect ține de o unanimitate”.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată lui Karner, care a votat la Consiliul JAI de pe 8 decembrie împotriva intrării României în Spațiul Schengen. Bode spune că decizia Austriei este „nedreaptă, fără nicio justificare reală, care creează la nivelul UE prejudicii uriașe și un precedent periculos în actualul context geopolitic”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Austria le oferă refugiaților sirieni câte 1.000 de euro pentru a se întoarce acasă

Partenerii noștri