Live

Exclusiv Câți bani se așteaptă statul să colecteze în plus prin măsura amnistiei fiscale pentru datornici. Explicațiile lui Adrian Câciu

Data actualizării: Data publicării:
Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Statul caută măsuri urgente ca să reducă gaura uriașă de la bugetul de stat, de peste 70 de miliarde de lei. O nouă ordonanță este pe masa Minsiterului de Finanțe, care prevede, printre altele, sancțiuni mai mari cu 50% pentru datornici. În schimb, cei care își achită toate taxele la timp ar putea fi recompensați. Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a spus la Digi24 că Guvernul se așteaptă să colecteze 5-6 miliarde de lei în urma acestor măsuri.

Cea mai nouă măsură discutată în Guvern este aceea că fiscul va putea reține cu până la 50% mai mulți bani pentru neplata taxelor. S-ar aplica de la 1 ianuarie anul viitor, și practic crește nivelul penalităților pentru cei care întârzie cu aceste plăti de la 0,01% la 0,015 procente pentru fiecare zi de întârziere.

În schimb, sunt oferite facilități pentru bun-platnici. Firmele vor primi bonificații în valoare de 3% din impozitul pe profit datorat, pe care să le folosească pentru următorii 3 ani, din 2025 până în 2028, pentru plata datoriilor la stat. Practic le va scădea 3% din datorie.

Executivul ia însă în calcul și alte măsuri. Beneficii inclusiv pentru datornici, că să îi determine să își plătească taxele. Dacă își achita restanțele până la dată de 25 noiembrie a acestui an, persoanele juridice vor beneficia de amnistie de 100% pentru penalități și dobânzi, iar persoanelor fizice, pe lângă această amnistie, li se vor anula 30% din datorii.

Toate aceste măsuri au fost discutate ieri în ședința de Coaliției și ar urmă să fie adoptate săptămâna viitoare.

„De bază nimeni nu va fi iertat. Datoria de baza rămâne și dacă se plătește, există o bonificație, o amnistie fiscală legată de penalități și dobânzi la aceste datorii. Avem de colectat foarte mulți bani din ceea ce este deja declarat, datorii restante ale unor companii, mai ales de stat, dar avem și evaziune. De asta vrem digitalizare, lucrurile se desfășoară în paralel, și atunci mergi pe partea de venituri bugetare. De fapt, măsura pentru colectarea datoriilor și amnistia fiscală pentru dobânzi și penalități e o măsură de întărire a colectării”, a spus Câciu.

„Adică să vină banii pe care statul trebuie să-i recupereze de la rău platnici și cu acei bani să reducem deficitul și să lucrăm cu ei pentru economie, a adăugat ministrul.

El a spus că, în cazul celor care nu-și plătesc datoriile la stat, vor crește penalitățile.

„Crește această penalitate, de aceea te încurajez să cauți o măsură să-ți plătești taxele sau datoria către stat. E o măsură și pentru compensare pentru cei care sunt buni platnici, o bonificație de 3% pentru cine plătește la timp. Sunt 3 măsuri în zona de colectare”, a explicat el.

Întrebat pe câți bani mizează statul în urma acestor măsuri, Câciu a spus: „Dacă s-ar plăti toate datoriile, am putea să avem 20-30 de miliarde, dar nu ne așteptăm. Dacă avem 5-6 miliarde în prima rundă, este o chestiune care putea fi făcută și mai devreme, dar uite că se face”.

În proiectul de ordonanță se prevede ca datornicii persoane fizice să scape și de 30% din datoria de bază.

„O să vedem forma finală a ordonanței, au fost mai multe ipoteze de lucru. Criticile sunt bine venite, e mai bine să avem o dezbatere pentru a nu avea ceva nociv sau discriminatoriu. O să vedem forma finală”, a spus el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Sub 20% dintre cererile de amnistie fiscală au fost aprobate de ANAF. Câți bani a recuperat statul din datoriile vechi

Nouă obligație fiscală pentru firmele mici, de la 1 ianuarie

Preşcolarii și elevii dezavantajaţi primesc 500 de lei pentru rechizite și haine. Când intră banii pe cardurile sociale

Partenerii noștri