Cărbunaru: Ministrul Apărării nu a fost omis. Vizita la fabrica de blindate s-a pregătit când premierul era şi interimar la apărare
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat miercuri că ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la fabrica de camioane IVECO din Petreşti (Dâmboviţa), dar că vizita a fost pregătită în perioada în care interimatul era asigurat de premierul Nicolae Ciucă.
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
PSD cere funcția de premier în viitorul Executiv
PSD discută despre excluderea din partid a lui Victor Ponta
Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE
Marcel Ciolacu: „Am votat ca România să fie în continuare în Uniunea Europeană și în NATO”
„Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţie, dar în momentul în care s-au derulat pregătirile pentru efectuarea acestei vizite şi, sigur, implicând doi demnitari de înalt nivel, procedura de pregătire este una mai laborioasă, nu se face de pe o zi pe alta, a corespuns această etapă de pregătire a vizitei cu momentul în care premierul în exerciţiu, Nicolae Ciucă, era şi ministru interimar al Apărării, ca atare, şi pe fondul tranziţiei recent efectuate cu preluarea mandatului de ministru al Apărării de către domnul Angel Tîlvăr, de altminteri şi prezent astăzi în cadrul şedinţei de Guvern, putem considera în egală măsură că, deşi, astăzi, a lipsit de la întâlnire, ministrul Apărării fusese invitat, doar că momentul în care mandatul de ministru al Apărării a coincis cu interimatul asigurat de către premierul Nicolae Ciucă, această situaţie practic a generat tehnic (...) ceea ce s-a întâmplat astăzi”, a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Premierul Nicolae Ciucă a explicat miercuri absenţa ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, de la Petreşti, printr-o necorelare, dar şi prin faptul că vizita a fost realizată la nivel de leadership politic, potrivit Agerpres.
„Domnul ministru abia a reuşit să preia portofoliul ieri. A fost o chestiune de necorelare între noi şi am crezut că îl anunţă domnul preşedinte Ciolacu, dânsul a considerat că îl anunţ eu. Sincer, eu m-am gândit că poate este bine să vedem la nivelul de leadership politic toată această întreprindere de aici, astfel încât pe baza strategiei care se pregăteşte la nivelul Ministerul Economiei să luăm decizia politică prin care să reorientăm industria de apărare. Domnul ministru va veni aici împreună cu domnul ministru al Economiei atunci când vor considera că este necesar să discute elemente tehnice specifice celor două ministere. Pentru noi a fost important să vedem partea de viitor a ceea ce urmează să se desfăşoare, pentru a putea să luăm decizii în concordanţă cu ceea ce avem de făcut pentru industria de apărare”, a susţinut Nicolae Ciucă.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News