Live

Nelu Tătaru, despre redeschiderea restaurantelor: „Noi vrem să fie cât mai repede”

Data actualizării: Data publicării:
ReprezentanFoto: Guliver/ Gettyimages

La finalul ședinței de Guvern de luni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că, săptămâna aceasta, încep discuțiile pentru stabilirea de noi reguli în vederea redeschiderii restaurantelor. Ministrul a spus că vrea ca acest lucru să se întâmple „cât mai repede”, însă totul depinde de respectarea regulilor sanitare anunțate de autorități.

Orice măsură se ia în context epidemiologic. Aveam în calcul de la 1 iulie redeschiderea restaurantelor, dar contextul ne-a făcut să amânăm decizia. De joi discutăm într-un grup de lucru pentru a cădea de acord asupra unor reguli. O parte din parteneri respectă mai puțin regulile. Odată cu stabilirea regulilor mai este și respectarea regulilor. Dacă vom avea o concluzie a grupului tehnic de lucru, vom aborda și momentul redeschiderii restaurantelor. Noi vrem să fie cât mai repede”, a declarat Nelu Tătaru.

Declarațiile ministrului vin în contextul în care autoritățile au amendat mai mulți administratori de terase pentru nerespectarea regulilor de igienă sau distanțare socială.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bilanțul lui Ciolacu după ultima ședință de guvern: „Toate datele oficiale arată că acest guvern şi-a făcut treaba”

Marcel Ciolacu, la ultima şedinţă de guvern: „Nu a fost un mandat uşor”. Ce mesaj are pentru viitorul cabinet

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Plângerea depusă de fostul ministru al Sănătății a fost respinsă de instanţă ca nefondată

Partenerii noștri