Live

Bugetul Iașiului, respins pentru a doua oară. PSD și USR PLUS s-au opus proiectului

Data publicării:
Municipiul Iași. Foto Profimedia Images

Bugetul municipiului Iaşi pentru anul în curs nu a întrunit, pentru a doua oară, numărul de voturi pentru a fi aprobat, primind aviz negativ din partea consilierilor USR-PLUS şi PSD, transmite Agerpres.

După o dezbatere de aproape cinci ore în plenul Consiliului Local Municipal Iaşi pe amendamentele depuse de consilierii locali, consilierii USR PLUS şi PSD au refuzat luni să voteze bugetul pentru anul în curs în forma propusă de primarul liberal Mihai Chirica.

Astfel, la fel ca şi în şedinţa din 22 aprilie, consilierii locali PSD au părăsit sala de şedinţe în momentul votului.

„Partidul Social Democrat îşi păstrează aceeaşi linie pe care a avut-o şi înainte de sărbătorile pascale şi spune că Iaşiul este blocat de mai bine de şase luni de zile. Invităm forţele politice PNL şi USR să îşi asume guvernarea locală prin votarea bugetului, buget construit prin amendamentele politice. Astăzi am văzut că şi USR a votat din amendamentele propuse, ceea ce e un lucru îmbucurător. Vă invităm să vă asumaţi guvernarea locală atât prin votarea bugetului cât şi mai ales prin implementarea acestuia. Aşa cum am spus de fiecare dată, dacă nu reuşiţi să găsiţi o cale de dialog astfel încât să guvernaţi acest oraş, PSD este deschis, şi invit, aşa cum am făcut-o până acum, atât PNL cât şi USR la discuţii pentru a asigura o majoritate pentru a debloca situaţia din oraş. Vă mulţumim şi o să ne retragem de la vot”, a spus liderul consilierilor locali PSD, Bogdan Balanişcu, înainte de a părăsi sala de şedinţe.

De asemenea, consilierii USR PLUS s-au abţinut de la vot.

„Întrucât noi am impus şapte condiţii foarte clare, niciuna dintre aceste condiţii nu a fost asumată public, iar amendamentele noastre pentru proiectele mari nu au fost susţinute, votul nostru, al consilierilor USR PLUS, va fi în consecinţă”, a spus, la finalul şedinţei extraordinare a CL Iaşi, liderul consilierilor USR PLUS, Ana Raluca Roşu.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, susține că orașul este blocat din cauza bugetului.

„Începând cu data de 28 aprilie, nu s-a mai putut face niciun transfer dinspre bugetul statului. Consecința directă este următoarea: toate salariile la profesorii din învățământul preuniversitar privat sunt blocate în acest moment. Sunt blocate toate salariile pentru cei aproximativ 5.000 de lucrători care lucrează în sectorul public”, a declarat Chirica, înaintea ședinței.

Bugetul a fost votat de cei 11 consilieri PNL şi cei doi consilieri PMP, însă pentru a fi adoptat bugetul trebuia să fie votat de 14 din cei 27 de consilieri din plenul CL Iaşi. O nouă ședință de consiliu local va avea loc miercuri.

În urma alegerilor locale din 2020 niciun partid politic nu a reuşit să obţină majoritatea în plenul Consiliului Local Iaşi. Cele mai multe dintre cele 27 de locuri au fost obţinute de PNL, cu 11 mandate de consilieri locali, USR PLUS deţine nouă mandate, PSD are cinci şi PMP două.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Partenerii noștri