Live

Budăi se spală pe mâini și spune că în pozele din dosarul de acreditare a azilelor groazei erau "nişte condiţii de hotel de lux"

Data actualizării: Data publicării:
Marius Budăi, ministrul Muncii. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Muncii Marius Budăi pasează responsabilitatea în privința verificărilor la azilele groazei din Ilfov. El a declarat că va solicita o informare de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov privind verificările făcute lunar acolo. La rândul său, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, susține că ministrul este greșit informat și că instituția care are atribuții de control este Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, aflată în subordinea Ministerului Muncii.

El a mai spus că au fost puse la dispoziţia procurorilor toate probele în acest dosar, date începând cu luna februarie.

"Ceea ce m-a contrariat foarte mult e ceea ce am găsit la nivelul dosarelor de acreditare, o discrepanţă majoră cu ceea ce se prezintă public. Trebuie să fim foarte atenţi la fotografiile pe care vi le arăt care sunt într-o discrepanţă majoră cu ce au prezentat procurorii DIICOT. Veţi vedea că sunt nişte condiţii de lux, în totală discrepanţă cu ceea ce practic public s-a prezentat până acum.

Eu sper şi cred, şi pozele continuă sunt foarte multe fotografii de la dosarul de licenţiere şi cu paturi, cu condiţiile de locuit. Lipsesc de aici din unele dosare, lipsesc fotografiile cu oameni, însă discrepanţa fiind uriaşă trebuie să vedem cum a fost posibil aşa ceva. Toate aceste probe, începând cu februarie 2023 au fost puse la dispoziţia DIICOT şi sper ca aceste organe să facă lumină cât mai rapid", a declarat Marius Budăi.

El a adăugat că va cere Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov o informare privind verificările făcute lunar la aceste centre de îngrijire şi asistenţă a bătrânilor.

"Voi solicita o informare şi de la DGASPC Ilfov cu privire la verificările pe care le-au făcut lunar atunci când ordonanţau la plată facturile. DGASPC Ilfov era în contract cu aceste centre de îngrijire şi asistentă, iar lunar ordonanţau la plată şi verificau tot ceea ce înseamnă respectarea condiiţiilor minine. Cred că e obligatoriu ca la nivelul DGSPA Ilfov să se demareze controale", a completat Budăi.

Ministrul Muncii a mai spus că vor fi făcute verificări "în toate centrele, că vorbim de copii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi".

În replică, președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a declarat la Digi24 că ministrul este greșit informat și că instituția care avea atribuții de control este Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, aflată în subordinea Ministerului Muncii.

DGASPC-urile nu au atribuții de control în centrele private, controlul îl face Ministerul Muncii, prin ANEPIS, respectiv AJEPIS. 

Hubert Thuma a declarat că nici DGASPC Ilfov, nici Primăria nu pot verifica niște centre private. El a spus însă că la unul dintre cele trei centre - Armonia, din Afumați. 

"Am făcut 4 monitorizări, una în februarie și apoi trei în iunie, colegii de CJ Ilfov au constatat miros puternic de urină, au găsit gândaci, camerele nu erau amenajate cum trebuie în sensul că lipsea mobilier, dar nimeni nu era bătut, înfometat, nici vorbă de așa ceva.

Cu toate acestea noi am cerut suspendarea plății la centrul respectiv, deși nu vorbeam de orori, cu de nereguli ce puteau fi remediate. DGASPC-urile nu au atribuții de control la centrele private", a declarat președintele CJ Ilfov.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi educatori de la DGASPC Cluj au fost trimiși în judecată pentru abuzuri asupra copiilor

O angajată a DGASPC Suceava a ajuns în stare gravă la spital, după ce un copac a căzut peste ea, chiar în curtea instituției

Un azil de bătrâni din Ilfov a fost închis temporar. Au fost găsite mâncare și medicamente expirate

Protecție sau abuz? Copil luat de stat de lângă mamă, după o sesizare a medicului de familie. „O retrag, dați-i copilul înapoi”

Partenerii noștri