Video Exclusiv Budăi, despre reducerea cheltuielilor: Exclus tăieri de salarii. La Ministerul Muncii tăiem 20% de la combustibili și deplasări
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat la Digi24 că este exclusă tăierea salariilor pentru a se diminua cheltuielile. El a adăugat că propunerea privind ministerul pe care îl conduce vizează reducerea cu 20% a cheltuielilor cu combustibilii și cu deplasările, dacă acestea pot fi amânate.
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR
Romașcanu, PSD, după anunțul primarului Capitalei: Avem doar la USR doi candidați
Reacția USR, după discuția pentru viitorul buget
Liderii coaliției proeuropene s-au întâlnit pentru o nouă rundă de negocieri
Kelemen Hunor spune că PSD e îndreptățit să dea prim-ministrul în noul Guvern. Ce crede despre ideea unei rotații a premierilor
PSD-PNL-USR-UDMR încep negocierile pentru formarea unui nou Guvern
PSD cere funcția de premier în viitorul Executiv
Crin Antonescu, după anularea alegerilor: „Decizia de azi e preferabilă unei eventuale invalidări a rezultatului”
"Avem pregătită o propunere, o vom discuta în ședința de Guvern", a declarat Budăi.
Întrebat de unde va reduce Ministerul Muncii cheltuielile, Budăi a răspuns că pe partea de bunuri și servicii s-a identificat o posibilitate de relocare a unor fonduri, respectiv o reducere cu 20% a cheltuielilor cu combustibilii și cu deplasările dacă acestea pot fi amânate. "Avem și o parte de bunuri și servicii și aici am identificat nu neapărat o reducere de cheltuieli, nu neapărat o reducere de credite, ci o relocare a unor fonduri către ce avem nevoie pentru a asigura plățile, plățile de convenție și de taxe aferente acelor plăți. Vom avea o reducere de 20% a cheltuielilor cu combustibilul și o reducere cu deplasările interne și externe, voi analiza fiecare deplasare și voi vedea dacă poate fi amânată, și cele care pot fi vor fi amânate", a declarat ministrul.
"Exclus tăieri de salarii, PSD nu a susținut niciodată o asemenea variantă. În perioadă de criză nu vii cu reducere. Și Marcel Ciolacu a comunicat foarte clar – PSD nu va susține o variantă de reducere pentru oricare din cetățenii români", a spus Marius Budăi.
Totodată, ministrul a subliniat că nu se ia în calcul o creștere de taxe și impozite.
Pe de altă parte, în ceea ce privește Ministerul Muncii, Budăi a adăugat că instituția mai are nevoie de personal "ca să ducă la îndeplinire ce are de făcut."
Întrebat despre o reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale, ministrul a răspuns că este "extrem de fals" dacă cineva se așteaptă ca astfel să fie rezolvată problema: "O reducere semnificativă aici, dacă vorbim în cifre bugetare, nu are cum să fie. Aici trebuie eliminate acele posibilități de a abuza de acest sistem, trebuie eliminate pensiile mai mari decât salariul, și vechimea trebuie aliniată cel puțin la vechimea din sistemul public.
S-au aprobat amendamentele la Senat, noul draft al legii a fost înaintat și către Banca Mondială și Comisia Europeană pentru o analiză de impact. În câteva zile vom avea și rezultatul de la Banca Mondială și o să îl trimitem la CE ca să continuăm dialogul.
Dacă vor fi necesare alte modificări, miniștrii de resort vor veni cu amendamente. Ministerul Muncii nu are dreptul constituțional și legal să intervină pe unele din statutele de ordine publică, magistrați, etc.".
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News