Exclusiv Boloş, întrebat ce ar alege între biserică și politică: „Aleg biserica, de departe!”
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a vorbit, miercuri seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24, despre modul în care îi percepe, ca om al Bisericii, pe doi principali lideri politici ai momentului, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. Boloş a făcut şi dezvăluiri despre el, spunând ce ar alege între politică şi viaţa bisericească.
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României
Reacția USR, după discuția pentru viitorul buget
PSD cere funcția de premier în viitorul Executiv
PSD discută despre excluderea din partid a lui Victor Ponta
Întrebat, la Digi 24, pe cine vede mai apropiat de Dumnezeu, pe Marcel Ciolacu sau pe Nicolae Ciucă, Marcel Boloş a răspuns: „Pe amândoi”.
„Pot să spun că am avut surpriza plăcută ca ambii să aibă credinţă în Dumnezeu. Pentru mine, un om care are credinţă în Dumnezeu este un om în care am încredere, să ştiţi! Sigur, fiecare avem slăbiciunile noastre, părţi bune, părţi rele, fiecare ne ducem crucea, cum se spune, dar e mare lucru ca în fruntea Guvernului şi mare lucru ca în fruntea Partidului Naţional Liberal să fie un om credincios. Credincios este omul care respectă un sistem de valori moral, un sistem de valori corect pentru societate şi pentru oameni. E mare lucru să pui în prim plan oamenii şi să lupţi pentru oameni nu doar prin sloganuri care să dea bine la televizor, ci prin fapte şi prin proiectele pe care le laşi în urma ta. Şi spun acest lucru cu toată încrederea: e mare lucru că în România avem în coaliţia de guvernare oameni care sunt aproape de Dumnezeu”, a afirmat Marcel Boloş.
El a spus despre cei doi lideri că „fiecare în felul lui este apropiat de oameni, fiecare este guvernat de valorile proprii, pe care şi le respectă”.
„Am lucrat în ambele guverne, şi în Guvernul Ciucă, şi în Guvernul Ciolacu, pot să spun că pe ambii i-am văzut luptând pentru oameni”, a adăugat Marcel Boloş.
Boloş, care este cleric, a mărturisit şi ce ar alege între biserică şi politică, dacă ar fi pus în faţa unei astfel de alegeri.
„Dacă nu ar fi aceste reguli stricte pe care le promovează Biserica, eu sunt foarte pragmatic şi cred că şi realist: am în spate Partidul Naţional Liberal care mă susţine şi cu dumnealor sunt şi simpatizant din punct de vedere al doctrinei. E un lucru şi o certitudine că sunt susţinut de Partidul Naţional Liberal, dar câtă vreme sunt aceste reguli în biserica noastră ortodoxă, le respect”, a spus Marcel Boloş.
Întrebat dacă preferă biserica politicii, el a răspuns: „Da, de departe! Aleg biserica, da!”.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News